Paul Templer face bani, de ani buni încoace, din discursuri motivaționale. Templer nu mai poate să facă ce făcea înainte de discursurile motivaționale pentru că nu mai este tocmai întreg. Înainte îi lipsea doar o doagă, acum îi mai lipsește și o mână. Povestea lui Templer e așa: se plimba cu caiacul pe fluviul Zambezi, împreună cu un grup de turiști europeni pentru care organiza expediții în Safari. ”La un moment dat, m-am trezit în beznă totală. Simțeam cum picioarele îmi sunt ude, dar eu eram într-un loc uscat și ciudat, iar de la umeri până la talie simțeam o apăsare imensă.”

Paul Templer a fost înghițit de un hipopotam. Nu complet, i-au rămas doar picioarele pe-afară, dar suficient cât să trăiască o experiență demnă de Iona și pentru care însuși Einstein l-ar fi invidiat. Iată ce zice domnul Templer: ”Timpul trece mai greu atunci când ești într-un hipopotam”. O astfel de demonstrație empirică a teoriei relativității nu putea să ducă la capăt nici cel mai nebun savant. Probabil domnul Templer nu s-ar fi mirat deloc dacă, la ieșirea din hipopotamul care în cele din urmă l-a regurgitat, să-și găsească prietenii bătrâni, părinții morți și copiii de-o vârstă cu el. Veridicitatea poveștii lui Templer a fost pusă la îndoială de mai mulți sceptici, de-a lungul timpului, unii insinuând că e un bețiv care și-a tăiat mâna pe la vreun abric din Angola, beat, după care a inventat această poveste ca să se scuze în fața nevestei. Totuși, mai mulți martori oculari îi confirmă varianta.

Paul Templer și-a pierdut o mână de la umăr și aproape că a trebuit să spună adio unui plămân, dar a supraviețuit și acum ține conferințe cu titlul ”O zi proastă la birou”. Povestea asta e destul de haioasă și nu are o morală foarte profundă. Poate doar asta: există și lucruri mai rele care se pot întâmpla la serviciu decât să vi se taie un sfert din salariu.