TARDIV! Traian Băsescu, sesizat cu privire la jaful din pădurea Tismanei

Instituţia Prefectului Gorj a solicitat preşedintelui României şi Ministrului Justiţiei să intervină în rezolvarea „cazului Pătraşcu” prin analizarea deciziei Tribunalului Gorj. Afaceristul argeşean Liviu Pătraşcu a câştigat în instanţă aproximativ 720 de hectare de pădure seculară din Crasna şi Tismana, în schimbul unei suprafeţe mai mici de stânci împădurite pe Defileul Jiului. Sesizarea preşedinţiei vine prea târziu, după de hotărârea judecătorească a devenit definitivă.

Instituţia Prefectului Gorj a solicitat preşedintelui României, Traian Băsescu, şi ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, să analizeze decizia Tribunalului Gorj prin care Comisia Judeţeană de Fond Funciar a fost obligată să efectueze demersurile în vederea împroprietăriri lui Liviu Pătraşcu. Afaceristul argeşean a câştigat în instanţă aproximativ 720 de hectare de pădure din Crasna şi Tismana. “Având în vedere cazul fără precedent în efectuarea actului de justiţie din România, prin pronunţarea de către Tribunalul Gorj a unor decizii definitive şi irevocabile prin intermediul căreia Comisia Judeţeană a fost obligată să întocmească documentaţia premergătoare emiterii titlului de proprietate, am sesizat Consiliul Suprem al Magistraturii, Parchetul General de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Comisia de abuzuri din cadrul Parlamentului. De asemenea, am trimis petiţii şi am solicitat preşedintelui Traian Băsescu şi ministrului justiţiei să intervină în rezolvarea acestei probleme”, a declarat Liviu Diaconescu, şeful Serviciului Verificarea Legalităţii Actelor din cadrul Instituţiei Prefectului.

În urma sesizărilor Comisiei Judeţene de Fond Funciar, s-a transmis, de la nivel naţional, că petiţia face obiectul unor verificări din partea Inspecţiei Judiciare de pe lângă Plenul Curţii Supreme a Justiţiei.

Unde sunt actele moştenitorilor?

Afaceristul argeşean Liviu Pătraşcu a fost chemat de două la Instituţia Prefectului Gorj pentru a prezenta Comisiei Judeţene actele de identitate al moştenitorilor Chifu, pe care îi reprezintă, însă până în prezent nu a răspuns invitaţiilor. “L-am invitat pe domnul Pătraşcu în Comisia Judeţeană în două rânduri, ultima dată în ziua de 15 iulie, pentru a ne prezenta documentele de identitate ale moştenitorilor Chifu, necesare în vederea întocmirii titlului de proprietate. Acesta nu s-a prezentat însă în nici una dintre situaţii”, a precizat Diaconescu.

PROCESE

Comisia Judeţeană de Fond Funciar a fost dată în judecată de către consiliile locale Crasna şi Tismana şi de către Oficiul de Cadastru din cauză că a aprobat procedura de punere în posesie. “Ne-au acţionat în instanţă atât consiliile locale Crasna şi Tismana cât şi Oficiul de Cadastru întrucât în data de 10 iunie Comisia Judeţeană a aprobat procedura de punere în posesie în vederea emiterii titlului de proprietate. Am făcut acest lucru obligaţi de decizia Tribunalului Gorj”, a declarat Liviu Diaconescu. 

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: