Târg de mărțișoare la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Magheru”

Mărțișoarele realizate de elevii Colegiului Tehnic ”Gheorghe Magheru” din Târgu Jiu au fost puse ieri în vânzare în cadrul unui târg organizat pe holurile școlii. Fiecare echipă care a confecționat mărțișoare, brățări, cercei sau felicitări a amenajat câte un stand într-un mod atractiv pentru a vinde cât mai multe produse. Banii adunați vor fi folosiți pentru sprijinirea colegilor cu posibilități reduse din școală. Și de această dată această acțiune caritabilă a reușit să implice în realizarea mărțișoarelor și a obiectelor decorative un număr semnificativ de elevi, care au dorit să aducă zâmbetul pe chipul colegilor nevoiași.

Zeci de mărțișoare, obiecte decorative, brățări, cercei, sticluțe de sporul casei, coliere sau felicitări au fost vândute de elevii de la ”Magheru” în cadrul târgului organizat în preajma zilei de 1 Martie. Din dorința de a-i ajuta pe colegii nevoiași și de a le aduce o bucurie în suflet, zeci de liceeni s-au implicat într-o acțiune umanitară, care a ajuns în acest an la ediția a patra. Pregătite din timp și confecționate cu multă migală, mărțișoarele din hârtie, mărgele, taste, pene, scoici, precum și cerceii, sporul casei, felicitările sau inimioarele au atras oamenii cu suflet din oraș, care au plecat acasă cu câte o amintire. ”Vindem felicitări, am făcut și brățări, mărțișoare din mărgele sau cercei, Ne-am apucat de confecționat produsele cu două săptămâni înainte pentru a avea timp să  le scoatem și la vânzare. Și anul trecut am participat la această expoziție și am fost cu ele și la Instituția Prefectului sau la Primăria Târgu Jiu. În realizarea lor ne-am inspirat și de pe Internet. Noi suntem acum în clasa a XII-a, dar sperăm ca această acțiune umanitară să continue și după plecarea noastră și să aibă mai mult succes decât în acest an”, menționează Oana Negrușoiu. Gândul că muncesc pentru a-și sprijini colegii nevoiași i-a atras pe elevi. ”Am făcut aceste lucruri pentru a-mi ajuta colegii. Este cel de-al patrule an când se desfășoară această activitate și mă bucur că am contribuit și eu cu ceva”, menționează Mădălina Niculescu.

Băieții au înșirat mărgele

Chiar și băieții au dat o mână de ajutor colegelor atunci când a venit vorba de realizarea brățărilor și colierelor din mărgele. ”Am realizat și eu un colier și o brățară. Trebuie să ai imaginație dacă vrei să reușești. Cred că fiecare trebuie să contribuie la aceste acțiuni în semn de respect pentru colegi”, menționează Ovidiu Enache din clasa a XII-a, specializarea Protecția Mediului. Ideea organizării unui târg pentru strângerea de fonduri este apreciată de toți elevii.  ”Împreună cu colegii mei am făcut foarte multe mărțișoare din mărgele și alte materiale aduse de noi de acasă. Pe lângă programul nostru școlar am rămas să facem mărțișoare pentru a-i ajuta pe colegii care au nevoie de bani. Este o idee foarte bună și pot să spun că sunt mândru că liceul în care învăț organizează astfel de acțiuni și sper ca cei care au nevoie să beneficieze de pe urma acestui târg”, afirmă Radu Enculescu, elev în clasa a X-a B.

Ideea, apreciată de elevii din alte școli

Cei care au venit să cumpere mărțișoare au fost elevi de la Colegiul Tehnic ”Henri Coandă”, de la Colegiul Comercial ”Virgil Madgearu” și de la Școala Generală ”Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, precum și agenți economici, consilieri locali, reprezentanți ai Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu” sau părinți. ”Este un lucru benefic pentru elevii care se confruntă cu probleme financiare. Este un sprijin util și un exemplu pentru alte școli”, spune Marcela Mrejeru., directoarea Colegiului Tehnic ”Henri Coandă” din Târgu Jiu. Directorul unității de învățământ, Marius Buzera, a declarat că mărțișoarele care nu au fost vândute în cadrul târgului vor fi trimise pentru valorificare agenților economici parteneri, iar în funcție de sumele de bani colectate se va stabili numărul de burse destinate elevilor cu posibilități reduse din școală.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: