Târgu Jiu: Casa de Cultură intră în șantier abia în primăvară

Autoritățile din Târgu Jiu sunt pe ultima sută de metri cu documentația necesară atragerii de fonduri pentru reabilitarea Casei de Cultură. Clădirea a ajuns în paragină și are nevoie urgent de intervenții. Municipalitatea cere Companiei Naționale de Investiții în jur de patru milioane de euro ca să poată deschide șantierul în primăvară.

Ultimele documente vor fi transmise către Compania Națională de Investiții la începutul lunii viitoare.

Raul Chiriac, șeful Serviciului de Investiții din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a explicat că speră să fie deschis șantierul la acest obiectiv în prima parte a anului viitor: „Este un proiect depus la CNI. A fost inclus în lista sinteză. Urmează pașii pentru asigurarea finanțării. În paralel, am elaborat documentația. Este în faza de finalizare partea de studiu de fezabilitate. Toate acestea se petrec în corelare cu demersurile care se fac la Compania Națională de Investiții. Sperăm ca în prima parte a anului viitor să avem asigurată finanțarea astfel încât să începem executarea lucrărilor”.

Casa de Cultură are nevoie rapid de intervenții la acoperiș pentru că s-a infiltrat apă și la sala de spectacole. În total, primăria estimează că ar avea nevoie de 4 milioane de euro să schimbe fața clădirii și să o pună în funcțiune. „Ne dorim să facem o reabilitare integrală a Casei de Cultură. Urgente sunt acele lucrări necesare pentru punerea în funcțiune a obiectivului. Sala de spectacole să fie amenajată, acoperișul să fie reparat, să nu mai fie acele infiltrații. Acestea sunt lucrările urgente. Trebuie să redevină principalul pol al activităților culturale așa cum a fost odată. Valoarea este de 4 milioane de euro. Până la 4 decembrie, va fi depus proiectul final, inclusiv indicatorii economici ai investiției”, a mai spus Raul Chiriac, la Radio Târgu Jiu.

Vizualizări: 993

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: