Târgu Jiu, pe lista oraşelor fără centre comerciale moderne!

Un clasament realizat la Bucureşti de o companie de consultanţă imobiliară situează municipiul Târgu Jiu în lista a 13 reşedinţe de judeţ din ţară care nu au nici un mall sau alt centru comercial modern. Topul respectiv compară situaţia din fiecare capitală de judeţ din România, pe primul loc situându-se Suceava, care are 736 mp la mia de locuitori, adică de 10 ori mai mult decât media la nivel naţional şi dublu faţă de Bucureşti! Arad Constanţa şi Iaşi urmează în fruntea clasamentului, spre coada acestuia situându-se, atenţie, Drobeta Turnu Severin, oraş în care, după cum ştiu deja mii de gorjeni, s-au construit în ultimii ani mai multe centre comerciale moderne, numai bune să ne facă invidioşi pe „succesul” vecinilor de la malul Dunării. Oraşele în care investitorii nu au ajuns încă sunt Galaţi, Satu Mare, Târgu Jiu, Târgovişte, Bistriţa, Reşiţa, Slatina, Călăraşi, Zalău, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Alexandria şi Miercurea Ciuc. Autorităţile locale au fost în ultimii ani în discuţii cu o companie din Austria, interesată în deschiderea unui mall pe Digul Jiului, dar, între timp, a venit criza şi terenul de pe dig a intrat în posesia unor băieţi deştepţi sau a rămas un loc numai bun pentru tăierea mieilor de Paşti.

Gigi CIUNCANU

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: