Târgujienii cu amenzi muncesc în folosul comunităţii

Numărul târgujienilor care cer transformarea amenzilor în muncă în folosul comunităţii este în permanentă creştere. Cu toate acestea doar foarte puţini se prezintă la primărie pentru a-şi presta orele de activitate. “Comparativ cu anul 2010 când au fost transformate în muncă în folosul comunităţi un număr de 62 de sentinţe, dintre care executate doar 20, de la începutul anului 2011 şi până în prezent ne-au fost transmise un număr de 99 de sentinţe, dintre care au fost executate doar 30. În cazul cetăţenilor care nu se prezintă la primărie, în termen de 30 de zile de la data primirii notificării, sentinţele se retransmit instanţelor de judecată”, a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu. De regulă, o amendă se transformă în 10-30 de ore de muncă în folosul comunităţi. Perioada în care acestea se execută, se stabileşte împreună cu Edilitara sau cu Direcţia de Servicii Comunale din cadrul Primăriei Târgu Jiu. “Munca prestată în folosul comunităţii se stabileşte în funcţie de pregătirea profesională a persoanelor respectiv, cel mai des acestea fiind folosite la executarea unor lucrări de vopsitorie, zugrăveli şi salubritate”, a mai precizat Ramona Evulescu.

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: