Țările care au trecut de o mie de decese pe zi

Două țări au raportat vineri mai mult de o mie de decese pe zi ale unor persoane infectate cu Covid-19. Este vorba de Statele Unite ale Americii - 1.321 de decese și Franța - 1.120 de decese.

La cote alarmante rămâne și numărul de decese pe zi din Spania - 850 și Italia - 766, țări care par a fi intrat pe “platou”, în sensul stabilizării numărului de decese, după care ar trebui să intre pe o pantă descendentă.

În creștere rămâne numărul de decese din Marea Britanie - 684, Germania - 168, Olanda - 148, Iran - 134, Belgia - 132, Turcia - 69, Elveția - 55, Suedia - 50.

România a raportat vineri 18 decese, cele mai multe din focarul din Suceava. Spitalele se dovedesc a fi peste tot în lume mai degrabă periculoase, astfel că persoanele care au afecțiuni care pot fi tratate acasă ar face bine să ceară consultații prin telefon.

Vizualizări: 2,370

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: