Tătaru, soluţia pentru apărarea pandurilor?

Ionuţ Tătaru ar putea debuta la Pandurii la meciul cu Universitatea Craiova. Suspendarea lui Martinovic a lăsat postul de fundaş central de picior drept descoperit la Pandurii, acolo Tătaru fiind singura soluţie de rezervă. Deşi este posibil să fie folosit pe acest post Cardoso, totuşi Tătaru are şanse de a fi cooptat în lotul echipei mari şi posibil chiar să debuteze la Pandurii într-un meci oficial. Tânărul care a terminat recent junioratul la Pandurii a debutat pentru echipa gorjeană jucând în meciurile amicale din Antalya, unde a făcut cuplu în apărare cu Ionuţ Rada.

Ionuţ Tătaru s-a născut în Turceni şi a făcut junioratul la o Şcoală de fotbal din Craiova, de la 13 până la 16 ani. Acolo a avut colegi o mare parte dintre jucătorii Craiovei de acum, aceştia promovând între timp mai repede decât el la echipa mare. La 16 ani s-a transferat însă la Târgu Jiu, la o grupă a clubului Pandurii, de atunci evoluând în paralel la grupele de juniori şi la EMC Rovinari, echipă care a devenit între timp Pandurii 2.

Reporter: Eşti pregătit să debutezi în sfârşit la Pandurii la un meci de Liga I?

Ionuţ Tătaru: Eu sunt pregătit bineînţeles tot timpul să debutez, aştept de mult timp.  Dar nu mi-a spus nimeni nimic deocamdată, nu ştiu dacă voi debuta acum. Dar sper să fiu o variantă de înlocuire a lui Martinovic.

Rep.: E un moment favorabil pentru tine acum….

I.T.: Da, ştiu că este dar acum antrenorul ştie mai bine dacă merit sau nu să joc şi dacă pot face faţă. Probabil că în primul rând se gândeşte că nu am experienţă. Dar eu sper să joc.

Rep.: Ţi-e frică de Costea?

I.T.: De ce să-mi fie că tot două picioare are şi el. Amândoi jucăm fotbal. Nu mi-a frică de nimeni, doar de acolo de la Craiova foarte mulţi au jucat fotbal cu mine la juniori. Gângeoveanu, Găman, Mihai Costea sau Friţulescu sunt jucători cu care am făcut junioratul la Universitatea din Craiova, am jucat şi contra lor când eram la FEFS şi de cele mai multe ori îi băteam când jucam contra lor. Am jucat contra lor şi în amicale şi în campionat.

Rep.: Ai emoţii dacă vei debuta?

I.T.: Sigur că sunt emoţii ca la orice debut, mai ales că aş juca pentru prima dată în prima ligă. Dar am observat că mai sunt jucători de aceeaşi vârstă cu mine care evoluează cu succes în liga I cum e Papp de la Vaslui şi Găman de la Craiova.

Rep.: Când crezi că ar fi momentul potrivit să debutezi în liga I, într-un meci cum e acum foarte important pentru echipă sau la unul mai uşor?

I.T.: Şi acum ar fi un moment oportun să debutez, deşi e un meci mai dificil. Eu am jucat aproape meci de meci la echipa a doua şi sunt pregătit. În tur am fost suspendat şi accidentat doar câte o etapă în rest am jucat toate jocurile.

Rep.: La ce te aştepţi din partea publicului la meciul de luni?

I.T.: De când ştiu eu echipa, aici la Târgu Jiu majoritatea spectatorilor ţin cu Craiova. Nu mă aştept să fim bine primiţi mai ales după eşecul cu Astra aici şi cel de la Vaslui. Deja de la meciul cu Astra a început lumea să huiduiască echipa şi nu cred că e corect. Ar trebui să încurajeze echipa. Nu ştiu cum aş reacţiona dacă n-aş juca fotbal, probabil că la fel, că aşa se practică. Dar eu unul zic că n-ar trebui să huiduiască pentru că atunci pun mai rău presiune pe jucători, se precipită şi nu mai fac nimic, se pierd de tot.

Rep.: Crezi că meciul cu Craiova e unul capital pentru Pandurii?

I.T.: Nu cred, mai sunt destul etape de jucat şi nu cred că e capital.

Vizualizări: 77

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: