Televiziunile nu mai plătesc amenzile date de CNA

Guvernul Ponta a adoptat marţi, fără nici un fel de dezbatere publică, o ordonanţă de urgenţă prin care aduce modificări semnificative Legii Audiovizualului. Guvernul a stabilit că amenzile date de CNA nu mai sunt executive, ci se plătesc abia după ce Justiţia pronunţă o sentinţă definitivă asupra contestaţiei sancţiunii.

Posturile generaliste, gen TVR, ProTV, Antena 1 sau Prima, nu mai sunt catalogate ca fiind „Servicii de programe cu pondere semnificativă în formarea opiniei publice”, ci rămân în această categorie doar posturile „de ştiri, de analize şi dezbatere pe teme politice şi/sau economice de actualitate”. Această prevedere este importantă, întrucât afectează modul de calcul a poziţiei dominante de piaţă. Nici un proprietar de mass-media care influenţează opinia publică nu are voie să deţină mai mult de 30 la sută din piaţă, situaţie în care este obligat fie să-şi diversifice acţionariatul, fie să renunţe la unul dintre canale. În noua formulare a legii, spre exemplu, postul Antena 1 nu mai intră în calcului poziţiei dominante, ci doar Antena 3, deci familia Voiculescu poate depăşi pragul cumulat de 30 la sută fără a risca cercetarea poziţiei dominante de piaţă.

Distribuitorii prin cablu sunt obligaţi să asigure aceeaşi calitate a semnalului de la televiziunea de la care îl preiau până la ultimul abonat, prevedere pe care specialiştii din piaţă o califică drept „tehnic imposibilă”. Această prevedere îi face pe cablişti extrem de vulnerabili faşă de autoritatea de reglementare, care le analizează calitatea semnalului. Distribuitorii prin cablu sunt obligaţi să ordoneze în grila de programe posturile de televiziune strict în funcţie de audienţa medie din anul precedent. Această prevedere va deteriora şi mai grav audiovizualul românesc, întrucât fac din obţinerea audienţei cu orice preţ un criteriu şi de prezenţă pe cablu, nu doar de atragere de publicitate.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: