Tenismena cu 20 de milioane de antrenori

De fotbal mă convinsesem de mult. Ne pricepem toţi. Toţi burtoşii, toţi cefoşii, toţi sămânţarii, toţi cârnăţarii, toţi fumătorii care urcă patru etaje sub ameninţarea infarctului, tuturor li se pare uşor. Puţini dintre ei au dat în viaţa lor măcar o pasă pe teren mare, dar asta nu îi împiedică să fie extraordinar de pricepuţi şi, pe cale de consecinţă, foarte pretenţioşi. Curge colesterolul prin venele lor ca mâlul pe Gange, dar ce fac nişte sportivi care îşi sacrifică vieţile ca să facă o profesie din sportul ăla nu li se pare nici mulţumitor, nici impresionant. Ei ştiu mai bine.

De când cu Halep, a apărut un nou sport la care ne pricepem cu toţii. De la înălţimea camerei video care veghează asupra creştetelor jucătoarelor, terenul de joc pare minuscul, iar continuarea punctului se vede perfect. Aparent nu-ţi trebuie multă minte: toţi antrenorii de la televizor o îndeamnă pe Halep să dea cu mingea în colţul de teren faţă de care adversara e cel mai departe. Genial, da. Dacă Simonei nu-i iese s-o dea acolo, specialiştii sunt furioşi. Mai că nu schimbă postul.

Am văzut finala de alaltăieri, de la Indian Wells, alături de câţiva astfel de specialişti. Inutil să precizez că nici unul nu ţinuse racheta în mână vreodată, darămite să ştie măcar să pună un serviciu în teren. La teorie, însă, erau grozavi. Iar eu mă abţineam cu greu să pufnesc în râs. Am fost şi eu aşa. Poate nu chiar aşa, pentru că eu chiar jucam tenis săptămânal şi chiar mă uitam zilnic încă de pe vremea când Simona nu era mare şi sânii ei mici, ci fix invers. Mi se părea cu adevărat că mă pricep. Prietenii şi colegii cu care am jucat tenis erau slăbuţi, puţini îmi puteau lua vreun set. Aşa că l-am provocat la o partidă pe tartorul CTP. Mare amator de tenis, dar nu doar amator. În preziua confruntării, am aflat că e campion naţional la categoria de vârstă peste 50 de ani. Un fel de semiprofesionist, măcar. Dar, mi-am zis, e totuşi un profesionist de 56 de ani. Trebuia să mă prezint onorabil. Să iau măcar 3-4 game-uri.

Nu doar că am pierdut. Mi-a dat 6-0, 6-0 şi n-am avut nici o minge de game sau break. Ce juca moşul ăla, teoretic tot ziarist şi el, era alt sport faţă de ce făceam eu. Pot doar să presupun că Halep e la câteva ligi distanţă şi de el. De aceea, mi-o imaginez pe Halep reacţionând la îndemnurile fanilor. O extraterestră, totuşi, A DOUA DIN LUME într-un domeniu, este învăţată de nişte muritori cum să facă ce s-a născut să facă. Cam cum ar reacţiona un profesionist la nesimţirile profanilor am văzut chiar la finală, culmea, nu cu un profan, ci chiar cu antrenorul lui Halep. Acesta a coborât şi i-a zis elevei lui să nu mai cedeze teren şi să fie mereu cu tălpile cel puţin pe linia de fund a terenului. Simona l-a privit sincer distrată şi l-a întrebat, cu mult sarcasm: ”Da, aşa trebuie să fac? Mişto!”. În traducere liberă: ”Ştiu, BOILOR, ce trebuie să fac, dar uneori e mult mai greu decât pare la televizor!”.

Vizualizări: 44

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: