Teren de golf, promisiunea prefectului de Gorj pentru 2014

Prefectul Claudiu Teodorescu susţine că premierul Victor Ponta a orientat spre Gorj investitori din Japonia şi SUA care vor să realizeze cel mai mare teren de golf din Europa. Prefectului i s-a cerut să identifice o suprafaţă de circa 80 de hectare şi chiar a găsit un teren potrivit în zona submontană Runcu. „Sunt discuţii să facem cel mai mare teren de golf din Europa, undeva în zona submontană a Gorjului. Este vorba de 80 de hectare, pe care le-am identificat într-o localitate, pentru a putea face această investiţie”, a spus prefectul Teodorescu.

Dan Ilie Morega este primul politician care a comentat ironic cele spuse de prefect: „Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie? Noi de terenuri de golf avem nevoie? Avem nevoie de terenuri de producţie. În Gorj, în 2013, au dispărut foarte multe IMM-uri. În loc să se stimuleze întreprinderile mici şi mijlocii s-au pus noi biruri. În loc să se investească în terenuri de golf, ar putea să se facă investiţii în industrializarea lemnului, în electronică, în calculatoare. Avem foarte mulţi tineri pregătiţi în acest domeniu. Nici n-am păşit bine în 2014 şi au crescut preţurile la benzină şi motorină. Va fi un greu, mai ales că guvernanţii vor fi preocupaţi în perioada următoare de jocurile politice, de alegerile europarlamentare şi prezidenţiale”.

Prefectul Teodorescu este optimist şi estimează că 2014 va fi un an cu investiţii aducătoare de locuri de muncă în Gorj. „Avem un proiect care ar putea să genereze peste 400 de locuri de muncă pe parte de informatică, IT. Până la jumătatea lunii ianuarie cred că vom avea mai multe detalii. Domnul secretar de stat Bebe Ionică se ocupă, investitorul este american”, a precizat prefectul. Teodorescu a mai trecut la capitolul investiţii în 2014 începerea grupului nou de la Rovinari şi a realizării centurii de ocolire a municipiului Târgu Jiu. (D.M.)

Vizualizări: 722

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: