Teren de minigolf, afacerea unor tineri care au lăsat Capitala pentru o comună din Gorj

Au dat capitala pe o viață la țară. Este decizia luată de doi tineri care în urmă cu cinci ani au renunțat la viața agitată din București să trăiască în comuna Peștișani, acolo unde au moștenit o casă, dar și teren. Nu au dat greș și chiar sunt mulțumiți de viața pe care o au acum, mai ales că au realizat în acest timp ceva unic în județul Gorj. Un teren de minigolf, unde se pot distra atât copiii, cât și adulții.

Anamaria Mischie are 46 de ani și, până acum cinci ani, a lucrat împreună cu soțul în București în domeniul bancar. În urmă cu cinci ani au decis că e timpul să facă o schimbare în viață și atunci s-au mutat la țară, mai exact în comuna Peștișani, acolo unde soțul Anamariei a moștenit o casă.

”Noi lucram amândoi pe atunci în domeniul bancar și ne-am gândit să facem o schimbare în viață, așa că am decis să ne mutăm la țară împreună cu copiii. Am renovat locuința pe care a primit-o soțul moștenire și, pentru că aveam o suprafață mare de teren, ne-am gândit să facem ceva, ceva practic de genul unei afaceri de familie”, povestește Anamaria.

De aici a început povestea primului și unicului teren de minigolf din Gorj, realizat la Peștișani cu fonduri europene. ”Am participat la cursuri de antreprenori, am făcut un proiect care ne-a fost selectat pentru finanțare în valoare de 25.000 de euro și am realizat acest teren de minigolf, dar și un parc. Terenul de minigolf este unic în Gorj și se întinde pe 600 de metri pătrați. Are 18 piste. E locul perfect pentru relaxare atât pentru copii, dar și pentru adulți. Avem în apropiere și un magazin cu o terasă, unde cei care ajung aici pot servi o răcoritoare și o înghețată”, a spus Anamaria.

Proiectul familiei Mischie nu se oprește aici, asta pentru că în apropierea terenului este o casă construită în 1880, care a aparținut străbunicului actualului proprietar și care a fost decorat de Regele Carol I în urma Războiului de Independență a României.

”Socrul meu a ținut foarte mult să pună în valoare această casă. Bunicul soțului a fost primar aici la Peștișani și străbunicul a fost deținut politic. Ne dorim să punem în valoare această casă cu trei camere și așteptăm o finanțare pentru asta. Pentru că mai avem teren disponibil ne gândim să realizăm și un parc de aventură. Suntem siguri că am luat cea mai bună decizie când am decis să ne mutăm aici și nu regretăm absolut deloc”, a mai spus Anamaria.

Tariful pentru cei care doresc să joace golf este de 5 lei de persoană.

Galerie foto




Vizualizări: 11,870

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: