Termen limită pentru solicitarea subvenţiei la bovine

Aproximativ 6700 de gorjeni au solicitat prima pe cap de animal la specia bovine pentru anul în curs. Fermierii mai pot să-şi depună cererile de plată până pe data de 30 iunie. Cererile trebuie avizate de către asociaţiile crescătorilor de animale legal constituite, viză care atestă efectivele pentru care se solicită subvenţia. Pot beneficia de prima pe exploataţie şi persoanele fizice care figurează în Registrul naţional al exploataţiilor la datele de referinţă (31 ianuarie 2008, 31 ianuarie 2009, 31 ianuarie 2010, 14 iulie 2011) cu exploataţii de cel puţin trei capete cu vârsta acestora de minimum şase luni. Anul acesta se acceptă la plată inclusiv cererile proprietarilor de exploataţii nou înfiinţate. Gorjenii care deţin exploataţii nou înfiinţate trebuie să anexeze cererii de plată şi copiile paşapoartelor bovinelor. “Campania de solicitare a primei pe cap de animal pentru specia bovine a început în data de 15 mai şi se încheie la data de 30 iunie. Până în momentul de faţă, APIA Gorj a înregistrat aproximativ 6700 de cereri pentru un efectiv de circa 23.000 de capete bovine”, a declarat Virgil Ungureanu, şeful Serviciului Autorizare Plăţi Naţionale Directe şi Complementare din cadrul APIA Gorj.      

Vizualizări: 165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: