Termocentrală fără cărbune, oraș fără apă caldă

Termocentrala Paroşeni, care face parte din Complexul Energetic Hunedoara, anunţă că furnizarea apei calde în municipiul Petroşani va fi sistată, începând de sâmbătă, din cauza lipsei de cărbune.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri seară, de CEH, începând de sâmbătă se va sista furnizarea apei calde în municipiul Petroşani, la Preparaţia Coroieşti şi Mina Paroşeni din cauza faptului că Termocentrala Paroşeni a rămas fără cărbune.

"Începând cu data de 12 iunie, ora 24.00, se opreşte funcţionarea grupului energetic numărul IV din cadrul Sucursalei Electrocentrale Paroşeni, datorită lipsei combustibilului - cărbune - necesar. Urmare acestui fapt, începând cu data de 13 iunie, ora 12.00, se sistează furnizarea agentului termic, măsură care afectează consumatorii din municipiul Petroşani - Sucursala Prestserv Petroşani - Preparaţia Coroeşti, Societatea Naţională de Închidere Mine Valea Jiului SA - Mina Paroşeni", se arată în comunicatul de presă.

www.Mediafax.ro





Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: