The Geoană takes it all

Vă mai amintiţi serialul nostru cu Geoană, ăla care a urmat imediat după alegerile la care a pierdut tragic? Sau de continuarea lui de după a doua înfrângere grea, cea de la alegerile pentru preşedinţia PSD? Nu era greu să-ţi dai seama încă de pe atunci că bietul Mircea (m-am abţinut mult să fac poanta aia previzibilă cu Limbricul Mircea) este departe de-a fi născut învingător. Pe unii oameni eşecul îi alege să-i fie reprezentanţi de marcă. Lui Geoană cel naiv şi simplu la minte îi stă bine în postura asta de ratat. Numai rememorând ţopăielile din seara tristă când sondajele l-au păcălit ne dăm seama că Mircea Geoană nu este făcut pentru victorii. Nu ştie să le gestioneze aşa cum nu ştie un copil de cinci ani să rezolve o problemă de algebră.

Azi, la cununa cu rahaţi a loser-ului Geoană s-a mai adăugat un nou şi răsunător chix: a fost suspendat din PSD pentru jumătate de an, culmea, din cauza unor declaraţii despre aceeaşi săptămână îngrozitoare în care l-au avut în mână, pe rând, Vântu şi Băsescu. Fostul preşedinte nu mai are voie să facă declaraţii în numele PSD-ului şi să participe la şedinţele de partid. N-o fi Geoană cel mai bun orator, dar poate părea ciudat că, într-un partid în numele căruia Vanghelie vorbeşte bine-mersi pentru partid, toată ziua, tocmai el să fie cel suspendat. Dar asta e diferenţa: Geoană şi Vanghelie sunt cam la fel de dotaţi intelectual, doar că tupeul şi destinul joacă un rol esenţial. Oricât de agramat, Vanghelie pare genul care răzbate. Pe când finuţul tembel Geoană nu e tocmai omul pe care l-ai vedea în copilărie conducând o echipă de cercetaşi.

Credinţa în superstiţii şi soartă nu prea ţine de inteligenţă, dar când îl văd pe Geoană până şi cei mai deştepţi încep să aibă îndoieli şi să-şi spună în barbă: ăsta e făcut de Dumnezeu ca să plângă, dă-l dracului!

mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: