Tiberiu Trotea, scos de pe lista CS. Bâjbâiala continuă!

Tiberiu Trotea a fost, pentru câteva zile, selectat pentru un post de membru în Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia. Trotea a confirmat candidatura, menţionând însă nu fusese anunţat că a fost şi selectat. Surse importante susţineau că Trotea se afla pe locul 3 în preferinţele ministerului. Adevărat, într-o listă cu puţini oameni foarte buni pe meseria lor, spuneau sursele. Bâjbâiala pe asigurarea unei conduceri serioase la CE Oltenia continuă.

Miercuri, Ministerul energiei a transmis, tot pe surse, că Trotea nu va face parte din Consiliul de Supraveghere. Care sunt motivele, nu se ştie. Cert este că Ministerul energiei se joacă de prea mult timp cu răbdarea salariaţilor CE Oltenia. Despre Consiliul de Supraveghere legitim, selectat în baza OUG 209 a guvernanţei corporative, se discută de câteva luni. Într-o săptămână se va cunoaşte componenţa, a fost fraza preferată a celor care au venit în Gorj: ministrul Victor Grigorescu, dar şi vicepremierul Costin Borc. Ultima dată anunţată este 1 septembrie. Mai sunt câteva zile. Procedura de selecţie pare să fie extrem de complicată, dacă luăm în calcul faptul că neamţul Klaus Leiders a venit cu o întârziere de 3 săptămâni la locul de muncă. Mai este vacant un post de membru de Directorat, cel de la energie. Noul Consiliu de supraveghere va numi, se pare, un nou Directorat, adică un singur director, la energie, din moment ce celelalte trei posturi sunt ocupate cu contract de mandat. Totodată, sunt vizaţi pentru schimbare Laurenţiu Ciobotărică şi Daniel Antonie, deoarece au şi probleme penale, iar ministerul energiei „are toleranţă zero faţă de lipsa de integritate”.

Şi pentru a nu se mai înţelege nimic, reamintim că actualul Consiliu de Supraveghere a cerut demisia membrilor directoratului, pentru un motiv ce poate fi imputat acum şi ministerului, că nu-şi asumă decizii. Doi au şi depus cerere de retragere din Directorat, Ovidiu Bălăcescu şi Ionel Ilie, dar, surpriză, nici până azi Consiliul nu le-a aprobat solicitările.

Vizualizări: 1,979

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: