Toader Pasti: Șeful Poliției Locale a afectat imaginea primarului

Social-democratul Cristian Toader-Pasti sare la gâtul șefului Poliției Locale Târgu Jiu. Consilierul local și-a spus părerea despre măsura luată de polițiștii locali privind amendarea unor gorjeni care au făcut comentarii pe facebook și într-o discuție avută în spațiul virtual cu colegii din partid. Cristian Toader Pasti spune că șeful Poliției Locale a reușit să păteze imaginea primarului interimar de la Târgu Jiu. Este hotărât să ceară chiar demiterea lui Florin Urdea, dar mai întâi vrea să mai facă niște investigaţii pe această temă.

 Reporter: Este adevărat că dezaprobaţi măsura luată de Poliția Locală legată de comentariile postate pe facebook și că ați avut o discuție cu colegii din partid, în mediul virtual, pe această temă ?

Cristian Toader Pasti: Da, și îmi mențin ce am spus. Aici nu e vorba neapărat despre partid. În primul rând, facebook este o putere în ziua de azi. Este poate singurul loc, deși e spațiu public, în care oamenii își spun deschis părerile. Nu sunt de acord cu jignirile și cu tot felul de cuvinte urâte pe care unii le folosesc pe facebook. Există temei legal și poți să-i amendezi. Sunt precedente, au mai făcut-o și alții. Dar, în această situație, când pe facebook se adună milioane de oameni, când a veni și a-i speria că-i amendezi, că-i chemi la Poliție, să faci lucruri din acestea, mie mi s-a părut o chestie un pic greșită, pentru că nici măcar nu s-a consultat cu primarul în exercițiu, cu domnul Aurel Popescu.

 Rep.: Trebuia șeful Poliției Locale să-l consulte pe primar?   

C.T.P.: Dacă faci lucruri din acestea, mi se pare corect să te mai consulți și cu alți oameni a căror imagine tu o poți afecta. Cu ce a făcut el, nu și-a afectat imaginea, a afectat imaginea domnului Aurel Popescu, pentru că este șeful lui, cum s-ar zice. Sunt de acord să facem niște acțiuni, cum au făcut niște fluturași. Foarte bine. Să conștientizăm oamenii să vorbească frumos, să critice, dar să critice cu argumente. Deci putem să încercăm o civilizare a mediului acesta on-line, dar de aici și până a veni cu amenzi, cu tot felul de lucruri... Plus că atunci când nu îți convine de cineva poți automat să-l scoți din lista de prieteni. Nu este obligatoriu dacă unul mă înjură pe mine, sunt obligat să... Nu, adică mi se pare că trebuia un pic mai  multă înțelepciune în ceea ce facem, pentru că situația și așa este tensionată și se va tensiona tot timpul, pentru că vin alegeri locale și taberele își vor ascuți săbiile, iar chestia asta vă spun că a dat foarte rău pentru PSD. Iar eu sunt unul din membrii PSD, sunt pe facebook de când s-a introdus în România. Ce? Pe mine nu mă înjură oamenii pe facebook?! Dar de aici și până la a mă duce să-i dau în judecată e cale lungă. Nu-mi convine, îl scot de la prieteni.

 Rep.: Vă simțiți afectat?

C.T.P.: Am fost afectat ca membru PSD pentru că mulți tineri cu care eu lucrez spun: V-ați apucat să închideți facebook, să amendați oamenii? Lucrurile se iau așa, fără să se vadă că de fapt nu s-a amendat nimeni și că de fapt acum au început să facă ce trebuiau să facă.

 Rep.: Ați dat de înțeles că se impune schimbarea șefului Poliției Locale? În discuția respectivă ați subliniat faptul că este susținut de PSD. 

C.T.P.: Nu putem merge pe chestii radicale, că pentru un lucru din acesta trebuie schimbat. Nu am avut timp să verific toate aspectele legate de Poliția Locală. Știu cam ce vreau de la ei, să fie în slujba cetățeanului tot timpul. Să vorbească frumos, să se comporte, să-i ajute pe oameni, să treacă o bătrână strada dacă e cazul, să ducă turiștii la obiectivele turistice. Dacă unul a parcat urât să-i vorbească frumos și să-i explice, nu chestii din acestea. Cred că trebuie mult mai multă educație făcută cu oamenii din Poliția Locală. Mai sunt și alte aspecte pe care trebuie să le verific. Eu când verific și constat că într-adevăr nu face ceea ce trebuie, ținând cont că alocăm sume imense pentru Poliția Locală, și sunt și foarte mulți angajați acolo, atunci voi cere schimbarea șefului Poliției. Până nu am toate elementele, deocamdată nu-i cer decât să se gândească foarte mult înainte de a lua unele măsuri.

Vizualizări: 2,271

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: