Toate tunurile pe Levadia
După ce şi-au reglat tirul cu FC Braşov, pandurii se gândesc acum numai la returul cu Levadia Tallinn din Europa League. Dintre titularii din prima etapă, Pustai nu-i poate folosi joi pe Nicoară şi Lazar.
VEZI MAI MULTE DESPRE JOCUL LEVADIA AICI.
Meciul cu Levadia Tallinn e crucial pentru panduri. Aceştia au nevoie de o victorie pentru a se califica în turul 3 preliminar Europa League. Orice alt rezultat ar fi sinonim cu un dezastru.
Joacă numai pe atac ?
Pandurii trebuie să facă joi ce nu au reuşit la Tallinn. Adică să înscrie. Smishko nu a putut fi învins la el acasă, dar altele sunt coordonatele de la Tg-Jiu. Pustai ştie cum va juca Levadia. Balticii se vor închide în apărare şi vor încerca să dea lovitura pe contraatac. Din 11-le de start cu Braşov vor dispărea Lazar şi Nicoară. Ambii nu sunt trecuţi pe lista UEFA. Dacă e să credem în principiul rotaţiei la portari de care a vorbit Pustai, atunci Stanca va primi şi el o şansă. Dacă nu, va intra Mingote. Absenţa lui Nicoară îl va obliga pe Pustai să mute puţin şi tactic. Cel mai probabil Nistor va fi mutat în stânga iar în banda dreaptă va apărea un mijlocaş de viteză, favorit fiind Buleică în faţa lui Ciucur. E interesant de văzut dacă Pustai va risca din primul minut şi va renunţa la unul din cei doi închizători, Anton sau Breeveld în favoarea unui mijlocaş ofensiv ca Brata sau chiar a unui al doilea atacant, în persoana lui Lemnaru. Greu de crezut însă. Anton şi Breeveld au arătat că se completează foarte bine în linia de mijloc iar Brata sau Lemnaru nu pot emite momentan pretenţii la un loc de titular. „N-aș zice că ne-am reglat tirul pentru Levadia, ci doar am făcut o repetiție. Ne reglam tirul dacă înscriam mult mai multe goluri. Sper să fi lăsat goluri și pentru meciul de joi. Să sperăm că ne vom califica. Sunt foarte utile aceste meciuri din Europa”, crede Pustai.
Echipa probabilă cu Levadia:
Stanca (Mingote) – Unguruşan, Erico da Silva, Paraskevas, Momcilovic – Anton, Breeveld – Buleică, Eric de Oliveira, Nistor – Matulevicius.
„Nu ne putem permite să facem afirmații de genul acesta, că Levadia ar fi mult mai slabă decât Brașovul. Statistic, da. La primul meci, Levadia nu a avut șut pe poartă. Brașovul a avut și o mare ocazie înainte de golul nostru”. Cristi Pustai, antrenor Pandurii