Trei adolescenți din Târgu Jiu, după gratii

Trei tineri, de 17 ani, toți din Municipiul Târgu-Jiu, au fost reținuți pentru 24 de ore. Ei sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic. Cei trei tineri au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Gorj, anunță Poliția. 

La data de 25 iunie 2022, Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de către un tânăr de 22 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, despre faptul că, la aceeași dată, în timp ce se afla pe strada 22 Decembrie 1989, din aceeași localitate, a fost abordat de trei tineri a căror identitate nu o cunoaște, unul dintre aceștia imobilizându-l, iar ceilalți i-au smuls un lănțișor de aur de la gât și un telefon mobil pe care îl avea în mână. 

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii i-au identificat pe cei trei tineri, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.

În cursul acestei zile, cei trei tineri vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propuneri legale. 

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării activității infracționale a acestora și recuperării prejudiciului.

Vizualizări: 8,839

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: