Trei ani de puşcărie pentru un telefon mobil

Un tânăr din municipiu nu o să uite prea curând noaptea de la sfârşitul lui august, când a decis să fure un telefon mobil de la o trecătoare pe care a întâlnit-o pe strada Griviţa, din Târgu Jiu. Instanţa l-a condamnat acum pe Constantin Matei Laurenţiu la trei ani de închisoare pentru tâlhăria respectivă, executarea sentinţei fiind suspendată pentru o perioadă de cinci ani, timp în care individul are termen de încercare. El a scăpat cu verdictul respectiv după ce a recunoscut faptele în faţa magistraţilor şi le-a regretat, în luarea deciziei contând şi faptul că nu are cazier. Oricum, bărbatul s-a ales şi cu câteva palme de la cea pe care a tâlhărit-o, după ce i-a smuls telefonul încercând să-i ia şi lănţişorul de la gât, lucru pe care nu l-a reuşit însă pentru că victima a opus rezistenţă. Inculpatul trebuie să plătească statului şi 800 de lei cheltuieli judiciare, cam jumătate din preţul la care era evaluat telefonul pentru care a comis tâlhăria.

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: