Trei firme amendate după accidentul de muncă de la Roşiuţa

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a finalizat ancheta în cazul accidentului de muncă colectiv de la Cariera Roşiuţa. Pedepsele aplicate celor vinovaţi sunt mici judecând după chinul prin care au trecut oamenii şi de care unii nu au scăpat. Interesant este însă numărul victimelor furnizat de ITM. Inspectorii de la Muncă au cercetat cazurile a zece persoane, dar în ziua accidentului au fost în acel camion 16 persoane. Inspectorii au înaintat şi o plângere penală împotriva firmei care deţinea camionul, iar CE Oltenia a fost amendat cu 7.000 de lei. ITM Gorj arată că la CE Oltenia angajaţii nu sunt transportaţi în condiţii de siguranţă.

Potrivit ITM Gorj, persoanele implicate în accidentul de la Cariera Roşiuţa, din data de 17 octombrie sunt: Diaconu Nicolae (decedat), Stănescu Ion, Chirculescu Gheorghe, Mihart Tudor, Mihart Marian,  Braia Ion Costel, Grecescu Crişu Emil, Elinescu Nicolae Robert, Huluban Florin şi Circota Ion. George Romanescu, inspectorul şef al ITM Gorj, a menţionat că au fost 16 persoane în maşină, dar doar zece au fost rănite.

Amendă şi pentru CE Oltenia

Potrivit ITM Gorj, accidentul s-a produs din cauza stării „tehnice necorespunzătoare a autovehiculului, în special a sistemului de frânare, care nu a permis controlul autovehiculului în deplasarea sa în rampă şi apoi coborârea pe pantă, stare tehnică ce trebuia controlată periodic“. Astfel, s-a decis sancţionarea cu amendă în valoare de 8.000 de lei a firmei SC VASITRANS SRL deoarece „a încredinţat autospeciala GJ 15 CEL conducătorului auto Diaconu Nicolae, fără ca acesta să posede atestat profesional“. Firma a mai luat încă o amendă de 8.000 de lei pentru că „nu a asigurat efectuarea controlului medical periodic conducătorului auto Diaconu Nicolae“.

Firma ALPHA Construct Sistem SA a fost amendată cu 6.000 lei pentru că „nu a prelucrat riscurile pentru sănătate şi securitate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie atât la nivelul întreprinderii cât şi la nivelul fiecărui post de lucru“. Amendă a primit şi CE Oltenia deoarece îşi cară angajaţii ca pe sacii de cartofi. „(...) Se sancţionează cu amendă contravenţională de  7.000 lei (...), care a acceptat efectuarea transportului de personal în cariera Roşiuţa, cu autospecializata DAC 665T DFAE cu nr. de înmatriculare GJ-15-CEL, peste numărul de persoane înscris în  cartea tehnică şi fără ca aceasta să aibă autorizaţiile necesare, emise de autorităţile competente“.

MĂSURI

De asemenea, au fost dispuse un număr total de 13 măsuri din care: 6 măsuri pentru VASITRANS SRL, patru pentru  ALPHA Construct Sistem şi trei pentru Divizia Minieră.

PENAL

De asemenea, ITM a sesizat organele de urmărire penală în ceea ce priveşte firma SC VASITRANS SRL. Motivele: neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri în cazul unui accident de muncă. Riscă închisoare de la un an la 2 ani sau amendă.

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: