Trei oferte pentru demolarea Stadionului Municipal

Primăria Municipiului Târgu Jiu a avut vineri o primă licitaţie pentru lucrarea de demolare a stadionului municipal. Reprezentanţii primăriei Târgu Jiu au anunţat că s-au depus trei oferte şi, în aproximativ două luni, firma care va câştiga licitaţia va începe lucrările. Firmele sunt din Târgu Jiu şi Cluj Napoca, urmând ca în maximum 25 de zile Primăria Târgu Jiu să desemneze câştigătorul. Municipalitatea nu a precizat numele firmelor care au depus oferte.

Ofertele depuse la licitaţia pentru demolarea Stadionului Municipal Târgu Jiu au fost deschise, urmând ca de astăzi să înceapă evaluarea lor. Primăria are obligaţia ca în maximum 25 de zile să desemneze câştigătorul, iar contestaţiile se pot depune în termen de 5 zile. După semnarea contractului, constructorul trebuie să termine lucrarea în 45 de zile. "Trei firme au depus oferte pentru lucrarea de demolare a Stadionului Municipal din Târgu-Jiu. Vineri a avut loc deschiderea ofertelor, iar acum acestea vor fi evaluate şi se va desemna câştigătorul. După semnarea contractului şi emiterea ordinului de începere a lucrărilor, câştigătorul trebuie să execute lucrarea de demolare în termen de 45 de zile", a afirmat Lavinia Truşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.

Consiliul Local Târgu Jiu a aprobat în mai suma de aproximativ 2.000.000 lei pentru demolarea întregului stadion în vederea realizării unei baze sportive moderne. Pentru proiectul de modernizare a Stadionului "Tudor Vladimirescu" şi a bazei sportive din oraş, Compania Naţională de Investiţii (CNI) a alocat suma de 20 de milioane euro, în cazul stadionului urmând ca tribunele să fie acoperite integral, iar capacitatea să crească de la 9.000 de locuri, câte sunt în prezent, la circa 15.000 de locuri. De asemenea, noul stadion urmează să fie prevăzut şi cu o parcare de 400 de locuri, amenajată pe două niveluri.

NOCTURNĂ

În paralele, primăria organizează licitaţii şi pentru vânzarea la bucată a componentelor rezultate din demolarea stadionului. Licitaţia are loc în fiecare joi, dar la primele două şedinţe nu a participat nimeni. Printre bunurile licitate sunt nocturna, tabela de marcaj, gardurile etc. Nocturna ar fi dorită de câteva primării, dar acestea aşteaptă să scadă preţul.

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: