Trei pârtii din staţiunea Straja sunt deschise pentru schi

Trei pârtii din staţiunea Straja sunt deschise pentru schi, la acest sfârşit de săptămână, administratorii acestora intervenind, în ultimele zile, cu tunurile de zăpadă artificială pentru menţinerea zonei schiabile în condiţii bune pentru practicarea schiului.

Salvamontiştii din Straja au apreciat, vineri, că aproximativ 70% din zona schiabilă poate fi folosită de iubitorii sporturilor de iarnă, calitatea pârtiilor fiind apreciată cu nota 8, pe o scară de la 1 la 10.

"Se poate schia pe pârtiile Platoul Soarelui, Constantinescu şi Mutu, iar dacă vremea se menţine rece este posibil să se deschidă şi pârtia Sfântul Gheorghe. S-a intervenit cu tunurile de zăpadă şi se poate spune că pârtiile se prezintă într-o stare destul de bună, având în vedere factorii meteo din ultimele zile", a declarat şeful Salvamont Lupeni, George Resiga.

În staţiunea Straja se aflau, vineri, peste 2.500 de turişti şi se apreciază că numărul lor ar putea ajunge la 3.000 - 4.000 la acest sfârşit de săptămână.

Pe de altă parte, salvamontiştii din Straja, atrag atenţia asupra numărului mare de accidente care au avut loc pe pârtii în acest sezon. Astfel, în perioada 1 decembrie 2021 - 6 ianuarie 2022 salvamontiştii din Straja au intervenit la 118 solicitări, în 57 de situaţii fiind chemate în ajutor echipajele SMURD pentru transportul schiorilor la spital şi îngrijiri medicale.

"În principal, schiorii nu au respectat conduita pe pârtii, iar alţii au coborât pe pârtii pentru care nu aveau experienţa necesară. Accidentele nu au fost de natură să pună în pericol viaţa schiorilor, dar este necesar ca aceştia să fie mai atenţi atunci când abordează o anumită pârtie şi să-şi evalueze corect posibilităţile", a precizat şeful Salvamont Lupeni.

Salvamontiştii recomandă schiorilor să rămână în zona pârtiilor amenajate, menţionând că practicarea schiului de tură nu este posibilă din cauza calităţii zăpezii, fiind şi riscantă în zonele de cornişe.

Vizualizări: 1,133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: