Trei răniţi, după ce şoferul a adormit la volan

În data de 13 ianuarie a.c, orele 08:12, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci, au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că pe  DN 67 pe raza comunei Alimpeşti, judeţul Gorj, a avut loc un accident rutier soldat cu victime.

Echipa operativă constituită la nivelul subunităţii a efectuat cercetarea locului faptei, constatând că M.T., de 43 ani, din localitatea Câmpulung, judeţul Argeş, în timp ce conducea autoturismul pe DN 67, în localitatea Alimpeşti, din direcţia Târgu-Jiu–Rm.Vâlcea, a adormit la volan şi a pierdut controlul autoturismului, ieşind în afara părţii carosabile, răsturnându-se. În urma impactului cu solul, a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto, a concubinei sale, R.I., de 42 ani, din oraşul Bălceşti, judeţul Vâlcea şi a nepoţilor lor, C.I.A., de 6 ani, şi C.A., de 7 ani, ambii din comuna Bengeşti-Ciocadia, judeţul Gorj, pasageri în autoturism, victimele fiind transportate cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu.   

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Biroul de presă al IPJ Gorj

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: