Trică a adus întăriri pentru meciul cu ACS Viitorul

Noul antrenor al echipei Turris Oltul, Eugen Trică, a făcut primul transfer după numirea sa. Acesta a adus un fundaș de 22 de ani, Vlad Gîsă, de la FC Voluntari. Trică va debuta pe banca celor de la Turris în meciul de sâmbătă cu ACS Viitorul Târgu Jiu.

Turris Oltul continuă să facă schimbări la echipă. După ce l-a înlocuit pe Erik Lincar cu Eugen Trică pe banca tehnică, şi l-a adus ca antrenor cu portarii pe Răzvan Stanca, acum formația din Turnu Măgurele a făcut un transfer cu doar câteva etape rămase din acest an în Liga 2. La Turris a ajuns Vlad Gîsă, apărător de 22 de ani. Acesta a venit de la echipa a doua a celor de la FC Voluntari.

Turris Oltul nu a mai jucat în Liga 2 de aproape două săptămâni, din data de 7 noiembrie, de la meciul cu FK Csikszereda, scor 0-0. La o zi distanță după ce a fost numit Eugen Trică pe banca tehnică, Turris Oltul a descoperit că are o mulțime de cazuri de COVID-19 în cadrul lotului. Teleormănenii au amânat meciul din etapa a 12-a, cu Dunărea Călărași, care trebuia să se joace vineri, 13 noiembrie. Următorul meci este programat sâmbătă 21 noiembrie, de la ora 11:00, cu ACS Viitorul Târgu Jiu. La momentul actual, echipa din Turnu Măgurele se clasează pe locul 11, cu 16 puncte strânse în 11 meciuri iar adversarii sunt pe 6, la trei puncte distanță de formația pregătită de Eugen Trică.

Vizualizări: 703

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: