UCB Târgu Jiu debutează vineri în noul sezon

Echipa de handbal a CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu va debuta în week-end în noul sezon al Diviziei A masculine. Formaţia antrenată de Adrian Gorun va juca în Seria B a celei de-a doua ligi masculine.

Federația Română de Handbal a anunţat recent componența celor trei serii ale Diviziei A masculine, fiecare serie având câte 8 echipe. Handbaliştii gorjeni au fost repartizați în Seria B, alături de CSM Ploiești, CSM II București, Dinamo II București, CSU Craiova, CS Medgidia și HC Dobrogea Sud II Constanța.

Componenţii lotului au efectuat săptămâna aceasta şi testele pentru depistarea coronavirusului şi niciun component al lotului pregătit de Adrian Gorun nu a fost depistat pozitiv la testarea obligatorie. „În urma testării RT-PCR efectuate de componenții echipei de handbal masculin și colectivul tehnic, toate rezultatele sunt negative, astfel încât vom participa în formație completă la Turneul I din cadrul sezonului competițional 2020-2021 al Diviziei A la handbal masculin ce se va desfășura în perioada 19.11.2020-22.11.2020, la Cluj-Napoca” a anunțat directorul clubului, Virgil Popovici, într-un comunicat oficial.

Primul meci al echipei din Târgu Jiu va avea loc vineri, cu începere de la ora 18:00, împotriva echipei HC Dobrogea Sud Constanța. Sâmbătă, 21 noiembrie, gorjenii vor juca cu CSM Bucureşti iar duminică, 22 noiembrie, cu CS Medgidia.

Vizualizări: 289

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: