Tudor ameninţă iar cu rezilierea contractului de deszăpezire

Reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Gorj au făcut o vizită la baza firmei care a câştigat contractul pentru deszăpezirea drumurilor naţionale şi au constatat că firma nu are nici măcar jumătate din utilajele prevăzute în contract. Ion Tudor, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Gorj, a somat firma să ia măsuri până astăzi la ora 8.00, altfel reziliază contractul. „Dacă până luni dimineaţa la ora 8, nu vor aduce în baza proprie a lor utilajele pe care noi le-am stabilit împreună cu ei, în speţă lamele şi sărăriţele pe care să le monteze pe ATV-uri şi nu îşi vor aduce cel puţin încă trei sau patru pluguri, înseamnă că luni demarăm procedura de reziliere a contractului. Vineri s-a emis factură de penalităţi, valoarea nu este mare, 250 de milioane lei vechi pentru luna octombrie”, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei Drumuri Naţionale.  Tudor spune că de astăzi intră în funcţiune şi planul de rezervă, pentru că firma nu şi-a dus utilaje nici în zona Rânca. „De astăzi planul de rezervă intră în funcţiune în sensul că vor veni colegi de la Vâlcea cu utilaje proprii, vor veni colegi de la Severin care vor merge pe Godeanu, Defileul Jiului este predat la constructor, la fel şi Rovinari-Bumbeşti Jiu, deja noi avem un încărcător al nostru în Rânca şi o autofreză.

Prefectul judeţului Gorj, Alin Văcaru, susţine ideea rezilierii contractului cu firma Coremi a lui Nicu Sarcină. „Se pare că dumnealor nu şi-au respectat prima fază a contractului, au fost notificaţi şi acum cei de la Drumuri Naţionale sunt răspunzători, ei decid dacă firma îşi poate respecta contractul sau nu şi atunci pot lua măsurile cele mai drastice, inclusiv rezilierea contractului”, a declarat Alin Văcaru, prefectul de Gorj.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: