Tunelurile de dezinfecție au ajuns la spitalele din Gorj

Șapte tuneluri de dezinfecție, donate de un grup de oameni de afaceri din Gorj, au ajuns la spitalele din Gorj, a anunțat medicul Bogdan Niculescu pe pagina de socializare.

"Așadar, de astăzi se va realiza mai ușor decontaminarea echipamentelor cadrelor medicale, ambulanțierilor și paramedicilor, la întoarcerea din misiuni. De asemenea, se reduce covârșitor rata de infecție la personalul medical, în momentul îndepărtării echipamentelor de protecție", a explicat medicul.

Cele șapte tuneluri de dezinfecție au fost amplasate astfel: trei tuneluri la Spitalul Judetean de Urgență, respectiv la Unitatea de Primiri Urgențe, la Secția de Boli Infecțioase și la Spitalul 700; două tuneluri la Spitalul Târgu Cărbunești; un tunel la Serviciul Ambulanță; un tunel la ISU – SMURD.

"De asemenea, reamintesc că se fac eforturi ca până la sfârșitul lunii să fie dat în folosință laboratorul genetic cumpărat și donat de oameni de afaceri gorjeni și amplasat în curtea spitalului de la pasarelă. În cadrul acestui laborator genetic se va testa atât covid-19, cat si multe alte afecțiuni", a mai precizat medicul Bogdan Niculescu.

Vizualizări: 1,717

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: