Turiști salvați la timp de pe munte

Opt tineri veniți din București pentru a se distra pe munte au fost nevoiți joi noaptea să sune după ajutor și să îi cheme pe salvamontiști să le vină în sprijin, după ce o furtună puternică i-a surprins în Parâng, stricându-le toate planurile de vacanță. Echipați corespunzător drumețiilor pe munte, aceștia s-au trezit uzi până la piele de furtuna care s-a abătut nu doar pe munte, ci și în județ, cortul și hainele nereușind să îi protejeze pe aceștia de precipitațiile puternice. O echipă a Salvamont Gorj a pornit în căutarea lor, de mare folos fiindu-le salvatorilor și faptul că bucureștenii aveau acces la poziționarea pe GPS a locului în care se aflau, ei putând astfel să transmită coordonatele și să fie reperați ușor. Aceștia au fost îndrumați spre o stână din zona în care se aflau, aici venind și salvamontiștii care i-au ajutat să își usuce hainele, lângă foc turiștii dezmorțindu-se și cu o mămăligă caldă.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: