UATAA provoacă dezechilibre în sistemul energetic naţional

Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă (UATAAMotru este obligată să plătească peste 600 de milioane de lei vechi pentru că a provocat dezechilibre în sistemul naţional de energie. Sancţiunea vine de la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei Electrice din cauza pierderilor create de căderile de tensiune ale CEZ, explică administratorul Ilie Schintee.  De la 1 ianuarie societatea de termoficare a devenit producător de energie controlabil, iar orice dezechilibru creat va fi sancţionat.

Pentru dezechilibrele create în sistemul de energie, in luna ianuarie, când centrala s-a oprit de două ori, societatea a plătit o penalizare de 300 de milioane de lei vechi. Conducerea societăţii aşteaptă acum şi facturile de pe lunile februarie şi martie, care cel mai probabil vor avea minim aceeaşi valoare ca în luna ianuarie. „Odată ce am devenit producători controlabili, noi zilnic anunţăm care este cantitatea de energie pe o vom furniza în sistem. Dar noi estimăm o cantitate, fără a putea intui problemele care ar putea apărea, iar în această situaţie suntem obligaţi să achităm costul diferenţei de energie. Până acum avem de plată pe luna ianuarie 300 de milioane, iar facturile pe februarie şi martie trebuie să sosească. Toate acestea din cauza căderilor de tensiune de la staţia CEZ, care este la noi în curte. Nu din cauza noastră şi tot noi plătim”, susţine Ilie Schintee, director UATAA Motru.

Conducerea uzinei de termoficare a făcut deja nenumărate sesizări către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei Electrice cu privire la faptul că dezechilibrele create se datorează staţiei CEZ, care nu anunţă când efectuează lucrări, însă au rămas buni de plată. „Am vorbit şi cu cei de la CEZ Craiova şi cu ANRE, tot degeaba. Le-am explicat care este situaţia, însă degeaba, nu am primit niciun răspuns până acum de la ei. Am cerut şi la CEZ daune pentru pierderile provocate şi tot aşa”, adaugă Schintee.

De la 1 ianuarie 2011 UATAA Motru a devenit producător de energie controlabil. Asta înseamnă că dacă într-o zi nu furnizează în sistem atâta energie cât anunţă, va trebui să suporte restul de la bugetul societăţii.

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: