UCB închiriază spaţii pentru automate de cafea şi snacksuri

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu Jiu a scos la închiriere cinci spaţii. Suprafeţele vor fi puse la dispoziţie, contra-cost, agenţilor economici care deţin automate de cafea şi de produse alimentare. În acest fel, conducerea universităţii vrea să creeze „zone de relaxare şi socializare” pentru studenţi, ideea fiind „furată” de la olandezi.  

Universitatea târgujiană va organiza, în data de 17 aprilie, o licitaţie publică cu strigare pentru atribuirea, în chirie, către agenţii economici interesaţi a unor spaţii pretabile pentru amplasarea de automate. Aceste spaţii sunt disponibile în clădirile cele mai frecventate de studenţi. Este vorba de imobilele de pe străzile Eroilor, Victoriei, Griviţa, Tineretului şi Unirii.

Preţul chiriei diferă în funcţie de suprafaţa solicitată, spun reprezentanţii UCB. „Sub 5 mp, pentru automate, preţul este 250 lei/mp/lună. Cine vrea să închirieze peste 5 mp, adică vrea să facă ceva mai extins, preţul este de 700 lei/mp/lună. Motivul pentru care închiriem aceste spaţii este că vrem să asigurăm servicii de genul acesta pentru studenţi”, a explicat Liviu Neamţu, prorector UCB.

Cei interesaţi de aceste spaţii pot depune documentele de participare la licitaţie până în data de 12 aprilie, ora 12.00, la registratura Direcţiei Administrative a UCB.  

Legat de această iniţiativă, conducerea universităţii vrea să amenajeze nişte zone de recreere pentru studenţi. „Vrem să amenajăm în fiecare spaţiu al facultăţilor diverse zone unde să fie mese, scaune, tip bistro sau fotolii şi canapele cu măsuţă, unde să poată să stea, să socializeze, să mănânce un sandviş, să bea un suc. Vara trecută am fost prin Olanda, la două universităţi, acolo am văzut că au inclusiv canapele şi pufuri în care stau pe holuri. În Vest, am văzut că universităţile acordă foarte multă importanţă activităţilor non-şcolare”, a mai spus prorectorul UCB. 

Vizualizări: 355

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: