UCB oferă două titluri „Doctor Honoris Causa”

Universitatea "Constantin Brâncuşi" (UCB) din Târgu-Jiu va acorda titlul de Doctor Honoris Causa pentru două personalităţi. Cei care vor primi această recunoaştere sunt: Nicolae Manolescu - președintele al Uniunii Scriitorilor din România și profesorul universitar de origine germană Günter Stock, care este și președintele Academiei de Științe din Berlin. Înmânarea acestor titluri va avea loc în perioada 20 mai-17 iunie, în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia împlinirii a 24 de ani de la înfiinţarea universităţii gorjene.

Manifestările prin care vor fi sărbătorile Zilele Universităţii "Constantin Brâncuşi" vor debuta în data de 20 mai cu Simpozionul Durability and Reliability of Mechanical Systems, ediția a IX-a. Acestea vor continua în data de 21 mai cu festivitatea de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa membrului Academiei Române care este și președinte al Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu. În perioada 23-27 mai, la sediul Universităţii din Campusul Studențesc Debarcader va fi amenajat Salonul de carte al UCB.
Ziua Internaţională a Copilului, 1 iunie, va fi marcată prin organizarea spectacolului de talente destinat atât studenţilor, cât şi elevilor "Să rămânem veșnic copii", în parteneriat cu Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu. Tot în cadrul manifestărilor, în data de 2 iunie, se va desfășura Conferința intitulată "Rolul Cărbunelui în Mixul Energetic Românesc în perioada 2016-2050". "Va fi organizată în parteneriat cu Centrul Român al Energiei și va avea ca subiecte de dezbatere aspecte legate de resurse energetice, capacități de producție a energiei pe cărbune, politici energetice, piața de energie, securitate energetică, eficiență energetică, desfășurarea activităților în condiții de conformare la reglementările de mediu", a declarat Oana Popescu, reprezentant al UCB.
„Ziua Absolventului”, în cadrul căreia vor premiaţi absolvenţii promoţiei 2016, va fi organizată în 15 iunie 2016. În data de 16 iunie conducerea UCB va acorda titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar de origine germană Günter Stock, președintele Federației Academiilor de Științe Europene (ALLEA), precum și al Consiliului Executiv al Fundației Einstein din Berlin.
Manifestările prin care se aniversează 24 de ani de la înființarea uiversității se vor finaliza în data de 17 iunie prin organizarea Galei Premiilor UCB.

Galerie foto


Vizualizări: 818

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: