Udrea, Borbely şi Ariton, convocaţi la Rânca de sindicalişti

Stațiunea montană Rânca va fi vizitată vineri de cei mai importanți miniștrii din România. Este vorba de Elena Udrea, ministrul Dezvoltării și Turismului, Ion Ariton, ministrul Economiei, Laszlo Borbely, ministrul Mediului și Anca Boagiu, ministrul Transporturilor. Până ieri își confirmaseră prezența toți miniștrii mai puțin Anca Boagiu. Prilejul cu care aceștia vin la Rânca este legat de lansarea strategiei de dezvoltare a regiunii Sud-Vest Oltenia. Evenimentul este organizat de Federația Națională Mine Energie și Asociația Patronală din Minerit și Energie. 

Evenimentul va reuni pe lângă miniștrii menționați și directorii din minerit și energie dar și parlamentari din zona Oltenia precum și reprezentanți ai mediului de afaceri. Gheorghe Etăgan, purtătorul de cuvânt al FNME, a menționat miniștrii care își confirmaseră ieri prezența la eveniment. ”Deocamdată și-au confirmat prezența la acest eveniment ministrul Laszlo Borbely, ministrul Ion Ariton și ministrul Elena Udrea. Cu ministrul Anca Boagiu suntem încă în discuții”, a declarat Gheorghe Etăgan, purtătorul de cuvânt al FNME.

Etăgan: ”Vrem investiții și investitori în Oltenia”

Etăgan a precizat și ce așteptări au de la acest simpozion. ”Dorim să le atragem atenția că regiunea noastră rămâne slab dezvoltată cu toate că de la noi pleacă și cărbune și gaze și petrol și la noi nu se întoarce nici măcar 10% din ce producem. Vrem investiții și investitori în Oltenia, vrem să le reamintim guvernanților că putem produce mult dacă ni se și dă înapoi mai mult”, a adăugat Gheorghe Etăgan.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: