UM Sadu angajează treizeci de persoane. Condiţiile!

Uzina Mecanică Sadu are nevoie de personal. Câteva zeci de persoane vor fi angajate în următoarea perioadă pentru a suplini personalul care anul acesta se pensionează. Angajările vor fi făcute pe o perioadă determinată, dar cu posibilitate de prelungire.

Disponibilitatea privind angajarea de personal a apărut din pensionările care se fac la nivel de unitate, dar și pentru că UM Sadu are comenzi până în anul 2018. Circa jumătate din personalul uzinei beneficiază de grupa I de muncă și se pensionează mai devreme decât ceilalți, bărbații la 52 de ani, iar femeile la 50 de ani. "Vom angaja o medie de 30 de persoane în următoarele două luni. Ne trebuie vreo 10 persoane pe domeniul pirotehniei. Și aici voi fi obligat să iau din persoanele care au mai practicat această meserie. Din fericire avem această posibilitate pentru că sunt persoane care au plecat din unitate prin restructurările din trecut, iar pe parte mecanică, de uzinare a elementelor vreo 20 de persoane", a declarat Nicolae Dijmărescu, directorul interimar al UM Sadu.    

Angajările vor fi făcute în primă fază pe perioadă determinată, de 3 sau 6 luni. "Pe perioadă determinată pentru că este normal să-i formăm, respectiv să-i studiem, cum se comportă. Există posibilitate de prelungire în condițiile în care se încadrează în cerințele postului", a mai spus directorul UM Sadu.  

Interesati să revină la UM Sadu

Salariile oferite sunt destul de mici, dar pentru că localnicii nu prea au variante de lucru sunt mulţi interesați de ocuparea unui post la UM Sadu. Este și cazul lui Alexandru Rusu, fost angajat al uzinei, disponibilizat în urmă cu câțiva ani, acum pensionar. "Nu cred că e loc pentru mine, să se ducă cei tineri. M-aș duce, dar să prestez o activitate unde nu presupune prea multă precizie, adică simțuri, vedere prea bună. O activitate mai de mâna a doua", a spus Alexandru Rusu.   

UM Sadu are ca obiect de activitate cercetarea, proiectarea, fabricarea și comercializarea de muniție de infanterie calibre NATO precum și precum si calibre pentru armament rusesc.  

Vizualizări: 5,068

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: