Un bărbat a zăcut mort pe scările Poliţiei TF

Moarte misterioasă produsă miercuri seara târziu chiar pe treptele de la intrarea în sediul Poliţiei de la Transporturi Feroviare (TF) din gara Târgu Jiu. Un bărbat a fost găsit aici fără suflare, fără ca să existe cineva să-l fi văzut când a decedat, deşi zona este destul de circulată.

Nici poliţiştii şi nici zecile de taximetrişti din apropiere nu l-au văzut pe bărbatul decedat când a dat cu capul de ciment. Omul a stat acolo fără suflare circa o jumătate de oră, fiind întins pe spate, pe treptele de la intrarea în sediul Poliţiei TF. Taximetriştii au devenit curioşi de abia când în zonă a apărut o salvare. "Ce vedeţi voi şi ce pozaţi voi pe aci asta vedem şi noi, în rest nu avem idee cum se întâmplă sau cine e. A venit salvarea puţin mai înainte şi nimic mai mult. Ce pot să vă spun e că e nemişcat de vreo jumătate de oră", spunea Liviu Paşoldea, unul dintre taximetriştii din gară. Alţi colegi de-ai lui au avut acelaşi gen de declaraţii, moartea bărbatului surprinzându-i până şi pe membrii echipajului de pe Ambulanţă.

Nu se cunoaşte identitatea decedatului

"Am fost solicitaţi prin 112 pentru un pacient căzut în zona Gării. Am intervenit acolo cu un echipaj de urgenţă, dar nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea acestuia. Bărbatul avea circa 50 de ani, nu mai prezenta semne de viaţă şi, practic, a fost declarat decedat, fiind predat organelor TF în vederea continuării anchetei", a precizat dr. Horaţiu Schiau, de la Ambulanţa Gorj.

Poliţiştii la scara cărora a murit bărbatul au deschis o anchetă, dar până ieri după prânz nu reuşiseră să-l identifice pe decedat. Nimeni nu-l cunoaşte pe acesta, deşi prin cârciumile din zonă pare să fi fost văzut cu câteva ore înainte de deces. "Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violenţă şi, până în prezent, nu se cunoaşte identitatea sa. Se fac cercetări pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs decesul şi pentru a anunţa rudele. A fost văzut prin zonă, audiem persoane pentru că se pare că a consumat băuturi în incinta staţiei CFR şi sperăm să-i stabilim identitatea în cele din urmă", a menţionat şeful Poliţiei TF Târgu Jiu, comisarul şef Daniel Brotea.

Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă, medicii legişti urmând să facă autopsia şi să le comunice poliţiştilor cauzele din care a murit bărbatul neidentificat.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: