Un copil a fost la un pas de a fi mușcat de o haită de câini fără stăpân

Haitele de câini vagabonzi din municipiul Târgu Jiu au băgat spaima în populație. În ultima perioadă, pe străzile orașului pot fi observați tot mai mulți câini fără stăpân, care s-au dovedit a fi agresivi cu trecătorii.

Cel mai recent incident a avut loc pe strada Constructorilor din municipiul Târgu Jiu. Un copil, în vârstă de aproximativ 10 ani a fost la un pas de a fi mușcat de câțiva maidanezi. Băiatul se plimba pe o trotinetă electrică și doar norocul a făcut ca o femeie să se afle în apropiere și să-l scape de câinii agresivi care îl încolțiseră.


”De câteva zile este o haită de câini pe strada Constructorilor. Astăzi erau urcați pe o mașină, ieri au atacat un copil. Din fericire nu a pățit nimic copilul pentru că l-a apărat o femeie care era în zonă”, a afirmat o târgujiancă.


Femeia face apel la autoritățile locale să se implice în această situație și să o rezolve înainte de a se întâmpla o tragedie.

Vizualizări: 1,543

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: