Un fost pandur a deschis o cafenea

Brazilianul Eric De Oliveira și-a deschis o cafenea la Mediaș, oraşul în care locuieşte alături de familia sa. Fostul jucător de la Pandurii Târgu Jiu, este al doilea fost pandur care alege o astfel de afacere, după Pedro Mingote, care a deschis o cafenea la Târgu Jiu.

Unul dintre cei mai populari jucători din perioada de glorie a echipei Pandurii, Eric de Oliveira, cel care a avut evoluţii foarte bune la Pandurii în perioada în care echipa juca în grupele Europa League, s-a lansat recent în afaceri. La fel ca şi fostul portar de la Pandurii, Pedro Mingote, brazilianul și-a deschis o cafenea la Mediaș. Eric s-a stabilit de mai mult timp la Mediaş, unde s-a şi căsătorit şi unde creşte cei doi copii, iar recent a decis că este momentul să se apuce şi de afaceri, ştiut fiind că viaţa ca fotbalist este una destul de scurtă.

Mijlocașul brazilian se află încă sub contract cu FC Viitorul Constanța, dar s-a lansat şi în domeniul afacerilor, la Mediaș, orașul de care se leagă începuturile sale în fotbal. Situată în centrul orașul de pe malurile Târnavei Mari, cafeneaua lui Eric, numită chiar după numele acestuia, Oliveira’s Cafe, este un spațiu decorat cu ”cariera” jucătorului care a scris istorie în Liga 1.  

Atât la intrarea din stradă, cât și pe pereții interiori ai cafenelei, clienții pot vedea imagini cu cele mai importante momente din cariera lui Eric de Oliveira. Sunt imagini cu jucătorul brazilian în toate ipostazele carierei, de la primele meciuri pentru Gaz Metan Mediaș, până la duelurile de neuitat din grupele Europa League alături de Pandurii Târgu Jiu.  Nu lipseşte momentul golului spectaculos marcat de Eric în meciul cu Fiorentina de la Cluj.

Noul spațiul comercial al fotbalistului brazilian de 34 de ani a fost inaugurat pe 20 decembrie când i-au trecut deja pragul numeroși clienți din oraș, dar și colegi de la Viitorul Constanța, precum Steliano Filip.

Pedro Mingote, un alt fost pandur, a deschis o cafenea micuţă la Târgu Jiu, chiar în centrul oraşului, aceasta bucurându-se de mare succes.

Vizualizări: 2,261

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: