Un kilometru până la ghena de gunoi

O parte din localnicii comunei Văgiuleşti s-au întors împotriva autorităţilor publice locale. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că plătesc lunar contribuţia pentru colectarea resturilor menajere, însă containerele amplasate în localitate sunt prea puţine. În aceste condiţii, vârstnicii sunt nevoiţi să parcurgă kilometri pentru a arunca gunoiul.

Acest lucru îl resimt cel mai bine localnicii din satul Valea Motrului unde în prezent sunt amplasate doar câteva pubele în toată localitatea. Oamenii spun că, deşi plătesc lunar doi lei pentru un membru de familie, pubelele sunt puţine şi necorespunzătoare. “În satul Valea Motrului din comuna Văgiuleşti se solicită taxă pentru gunoi în condiţiile în care, în anul 2012 au existat două containere în tot satul, iar acum sunt patru. Este necesar să se deplaseze oamenii cu vârste înaintate mai mult de un kilometru pentru a duce gunoiul. Containerele sunt amplasate în marginea drumului, fără zonă de protecţie. Te cruceşti dacă vezi ce se întâmplă aici”, a spus un cetăţean din satul Valea Motrului.

Reprezentanţii autorităţilor locale spun că vor suplimenta anul acesta numărul containerelor în satul Valea Motrului. Pe lângă cele existente se vor adăuga containere provenite din localităţile unde s-au acordat europubele cetăţenilor. “Am luat acum încă 20 de containere şi o să le distribuim. Oamenii vor să aibă fiecare europubelă şi deocamdată bugetul nu ne permite. Am distribuit europubele la satul Văgiuleşti. O să ridicăm containerele mari unde am dat europubele şi le distribuim prin sate unde nu sunt”, a declarat Petre Plăviţu, viceprimar al comunei Văgiuleşti.

Pe de altă parte, autorităţile locale spun că nu au suplimentat numărul containerelor datorită faptului că oamenii se plâng de mirosul provenit de la acestea. “Dacă le punem dese, iarna le convine, dar vara aruncă toţi tot felul de gunoaie şi miroase. Şi atunci nu le convine şi zic să îl luăm de acolo. Am depistat locurile unde o să facem platforme betonate şi închise, între case, unde nu incomodează pe nimeni”, a precizat viceprimarul din Văgiuleşti, Petre Plăviţu.

În satul Valea Motrului din comuna Văgiuleşti trăiesc circa 200 de persoane. Mare parte dintre acestea sunt vârstnice.

Vizualizări: 171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: