Un milion de euro pentru modernizarea drumurilor din Bumbești Pițic

Primăria Bumbești Pițic va avea o vară fierbinte din punct de vedere al investițiilor. Primarul Micky Nioață a reușit să acceseze fonduri europene prin AFIR pentru modernizarea a patru drumuri, licitația urmând să aibă loc în luna august. Recent a fost finalizat și drumul spre biserica și cimitirul din cătunul Lupești, accesul localnicilor fiind mult mai ușor.

  

Cătunul Lupești era unul aproape izolat acum patru ani, când primarul Nioață a început primul mandat. Acum, situația este complet diferită, primarul fiind mulțumit că și-a respectat toate promisiunile. “Când am luat mandatul acum patru ani am avut ca obiectiv acest cătun. Mi-am propus asfaltarea drumului comunal, realizarea podului peste râul Galbenu și asfaltarea drumului care duce spre biserică și cimitir. Toate au fost realizate“, a spus Micky Nioață.

Sătenii sunt cei care apreciază cel mai mult aceste investiții, ei neputând să uite cum în trecut erau nevoiți să treacă prin râu cu cortegiul funerar, fiind o adevărată aventură să ajungă la cimitir. Cimitir care acum este frumos împrejmuit tot de primărie, care a ajutat și la înlocuirea tablei de pe biserică.

Șapte biserici în trei sate

Primarul Micky Nioață spune că are șapte biserici în trei sate și că va acorda atenție fiecăreia dintre ele. La patru dintre biserici sunt deja amenajate locuri speciale, acoperite, pentru pomeni și parastase. “Este normal ca oamenii la un astfel de eveniment să aibă condiții decente, să nu stea în ploaie sau în soare“, explică primarul din Bumbești Pițic.

Nu doar bisericile sunt în atenția primăriei, ci toate lucrările care țin de infrastructură. În această perioadă se lucrează intens la alimentarea cu apă, dar peste puțin timp va începe modernizarea a patru drumuri comunale. Primarul Nioață a anunțat semnarea contractului de finanțare cu AFIR, investiția fiind de un milion de euro. Licitația va fi în august, după care constructorul desemnat va trece la treabă.

Vizualizări: 363

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: