Un nou maidan la Kiev. Firea, cască ochii!

România este o ţară în care ruptura dintre societate şi guvernanţi este evidentă. Avem proteste în stradă zi de zi, de aproape un an, dar politicienii abuzează tot zi de zi legile în folosul propriu. Îşi dau privilegii, îşi triplează salariile, mai aruncă şi la amărâţi câte ceva, îşi iartă propriile fapte penale.

Situaţia nu este nici pe departe atât de rea precum în Ucraina, dar, din păcate, lucrurile pot degenera foarte uşor. Poate că zilele acestea de doliu naţional prilejuite de moartea Regelui Mihai I vor fi de natură să mai calmeze societatea.

La Kiev însă, în Ucraina, se reaprinde flacăra maidanului. Fostul preşedinte al Georgiei, care locuieşte la Kiev, a scos marţi mii de oameni în stradă. Totul a început la primele ore ale dimineţii, când oamenii Serviciului de Securitate al Ucrainei i-au spart uşa, având mandat să îl aresteze. Mihail Saakaşvili a apucat însă să urce pe blocul cu opt etaje, ameninţând că se aruncă. Vestea s-a răspândit repede şi sute de oameni au venit să vadă ce se întâmplă. După câteva ore, securiştii l-au prins şi l-au dus în automobilul negru al SBU. Deşi erau sute de militari din forţele speciale, oamenii simpli, veniţi în număr tot mai mare, au reuşit să ţină maşina în loc o jumătate de zi. I-au înţepat cauciucurile, i-au spart geamurile şi în cele din urmă l-au scos pe Mihail Saakaşvili şi l-au eliberat.

A fost momentul în care autoritara putere de stat de la Kiev a arătat de fapt cât este de slabă în faţa unui popor furios. Oamenii nu au dat înapoi deşi s-a dat în numeroase rânduri cu gaze lacrimogene, deşi au fost făcute arestări, iar unii spun că s-au auzit şi focuri de armă.

În paralel, procuratura dădea pe posturile de televiziune înregistrări audio din care ar rezulta că Mihail Saakaşvili, liderul „Mişcării noilor puteri”, este finanţat de un oligarh rus care trăieşte în străinătate. Mihail Saakaşvili l-a acuzat pe preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, de încercarea de a-l răpi „la comanda lui Putin”.  Purtătorul de cuvânt a lui Vladimir Putin a spus că Moscova nu va comenta declaraţiile „unor persoane de pe acoperiş”.

În noiembrie 2013, tinerii de la Kiev protestau ca urmare a faptului că liderii politici au luat decizia de a suspenda procesul de pregătire pentru semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Câteva zile mai târziu, autorităţile au vrut să golească piaţa de protestatari, sub pretextul că vin sărbătorile. Reacţia a fost că au venit tot mai mulţi oameni şi ştim cu toţii că au urmat conflicte violente între protestatari şi forţele de ordine, cu sute de morţi şi răniţi, mişcarea Euromaidan intrând în istorie. Ucraina a intrat în cea mai neagră perioadă a ei de după război.

În noiembrie 2017, primăriţa Firea de la Bucureşti a făcut o manevră pentru a scoate protestatarii din Piaţa Victoriei. Din fericire, a dat înapoi, la timp, când au apărut primele violenţe. Nu avem nevoie de un „maidan” în România, dar nici nu putem răbda la infinit.

Vizualizări: 745

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: