Un parlamentar vorbeşte despre falimentul CE Oltenia

Senatorul ALDE, Scarlat Iriza, susţine că principalul producător de energie din Gorj riscă falimentul din cauza preţului mare al certificatelor de carbon. „Până la 30 aprilie anul viitor trebuie cumpărate certificatele pentru producţia de anul acesta. Dacă le cumpără la 17 euro/certificat, asta înseamnă falimentul CE Oltenia. Compania nu poate suporta mai mult de 8 euro/certificat”, a spus Scarlat Iriza la Radio Infinit.

Iriza spune că am ajuns să vorbim de sute de milioane de euro pentru aceste certificate. „Noi am estimat o producţie de 15TW, dacă înmulţim cu 17 euro cât este acum certificatul, trecem de 200 de milioane de euro. Aştia sunt bani cu care putem construi o termocentrală de la zero, de 200 MW. Cam atât costă orice investiţie în energie, un milion pe megawatt”, a mai spus Iriza.

Senatorul susţine că o bună parte din banii daţi de CE Oltenia pentru certificate ajung la Ministerul Mediului, care ar trebui să dea o parte din bani înapoi companiei, pentru a realiza investiţii legate de mediu. „Impedimentul mare la Complexul Energetic Oltenia sunt certificatele de CO2. O mare parte din contravaloarea certificatelor ajunge la Ministerul Mediului. Normal, o parte din aceşti bani ar trebui să revină la Complexul Energetic Oltenia pentru retehnologizări şi diminuarea noxelor”, susţine Scarlat Iriza. (A.A.)

Vizualizări: 2,550

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: