Un primar din Vâlcea a donat un microbuz şcolii din Roşia de Amaradia

Două şcoli nu vor mai funcţiona începând cu noul an şcolar la Roşia de Amaradia. Acestea au fost deja închise, iar elevii vor fi împărţiţi între şcoala de la Seciuri şi cea din centrul comunei. În ajutorul acestor elevi va veni un microbuz şcolar primit donaţie de la un primar din Vâlcea.

Şcoala primară de la Stejaru şi cea de la Roşia de Jos nu vor mai primi elevi începând cu noul an şcolar, elevii de aici trebuind să meargă fie la Seciuri fie la şcoala din comună. Elevii vor fi transportaţi cu cele două microbuze ale comunei, dintre care unul a fost primit ca donaţie de la un primar din Vâlcea, localitatea Laloş. „Printr-o relaţie de prietenie cu un primar din Vâlcea am reuşit să obţinem o donaţie constând într-un microbuz şcolar. Microbuzul respectiv are patru ani vechime dar de doi ani stă pe loc, trebuie doar să-i fac starea tehnică. În felul acesta avem acum în comună două microbuze şcolare”, a declarat Liviu Cotojman, primarul din Roşia de Amaradia. De altfel, primarul a făcut rost repede şi de şofer pentru noul microbuz astfel că a încadrat un şomer de peste 45 de ani şi în felul acesta beneficiază şi de subvenţie de la stat. „Am găsit soluţia rapid, am apelat la AJOFM şi am încadrat un şomer de peste 45 de ani pentru care primesc subvenţie de la stat”, a declarat Liviu Cotojman.

În comuna Roşia de Amaradia funcţionează şase şcoli unde învaţă circa 900 de elevi.

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: