Un șef de ocol silvic rămâne cu amenda pentru braconaj

Decizie fără cale de întoarcere pentru șeful Ocolului Silvic Turceni. Inginerul Aurică Biriboiu a promovat un recurs în casație, sperând să scape de amenda penală la care a fost condamnat la sfârșitul lunii ianuarie.

Cererea formulată de Biriboiu a fost admisă, iar pe 2 octombrie, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au dat verdictul.

„Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul Biriboiu Aurică împotriva deciziei penale nr.1 din data de 7 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția penală şi pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, au decis judecătorii.

Dacă această cale extraordinară de atac ar fi fost admisă, atunci condamnarea ar fi fost ștearsă.

Șeful Ocolului Silvic Turceni a fost condamnat pentru braconaj piscicol la o amendă penală de 3.000 de lei, echivalentul a 100 zile-amendă. Și alți doi amici s-au ales cu amenzi penale.

Cei trei pescari au fost prinși cu 80 de kilograme de pește în portbagaj, dar și cu multe unelte de pescuit interzise de lege.

Aurică Biriboiu le-a explicat anchetatorilor că peștele provine din balta proprietate personală, dar nu a scăpat de pedeapsă.

În motivarea deciziei de condamnare, instanța de la Târgu Jiu a reținut că la magazinul șefului de ocol silvic a fost găsită o listă cu clienții pe care îi avea pentru peștele din balta sa.

Lor le-au fost confiscate și mai multe plase monofilament, unelte interzise prin lege pentru orice tip de pescuit în țara noastră.

Vizualizări: 5,925

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: