Un singur psiholog la peste o mie de elevi

Școlile din județul Gorj se confruntă cu o lipsă acută de psihologi. Cele care au astfel de consilieri școlari au prea puțini și așa s-a ajuns în situația să avem, la colegiile mari din Târgu Jiu, un singur psiholog chiar și la mai bine de o mie de elevi. În circa 25% din școlile din Gorj, nici măcar nu există un astfel de specialist.

Consilierii școlari pot fi oameni-cheie în școli. Aceștia pot depista copiii care ar putea cădea victime ale bullyingului ori să devină potențiali agresori. În multe școli, acești consilieri școlari nici măcar nu există. Acolo unde sunt, sunt prea puțini să poată face ceva, așa că se limitează la a consilia doar copiii care solicită acest lucru.

Atât elevii, cât și părinții lor pot beneficia de un program de consiliere, dar acesta se face doar la cerere și cu programare. „Acești consilieri școlari au cabinete separate și pot să predea ore de psihologie. Oferă consiliere psihopedagocică la cerere sau programată. Elevii pot să meargă și să stabilească un program la începutul anului școlar, pe care să-l urmeze atâta timp cât simt nevoia. Nu sunt obligați nici să-l urmeze, nici să-l oprească. Consilierea psiho-pedagogică se oferă și grupurilor de elevi. Și părinții pot să beneficieze de astfel de consiliere”, a explicat Dana Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

Deși posturi există, specialiști sunt extrem de puțini. Sunt școli unde este un singur consilier la 1.500 de elevi. „Din păcate, un astfel de profesor consilier școlar are în subordine un număr foarte mare de elevi. Putem să vorbim despre un consilier la 800 de elevi la un colegiu mare sau la 1.500 cum este la „Tudor Vladimirescu”. La școlile mai mici, sarcina este mai ușoară, dar asta este una dintre probleme. Nu avem suficienți consilieri școlari pentru numărul de elevi”, a mai spus Dana Constantinescu.

Autoritățile din Gorj vor să propună angajarea mai multor consilieri școlari în unitățile de învățământ astfel încât să poată fi consiliați cât mai mulți copii. Astfel, ar putea fi depistați copiii care cad victime altor colegi violenți sau chiar minorii agresivi.

Un set de propuneri va pleca spre Parlament și Guvern, iar violențele filmate între copii, în județul Gorj, ar putea schimba legile astfel încât minorii să fie mai protejați atât la școală, cât și pe stradă.  „La nivelul unităților școlare, vor trebui constituite grupuri de acțiune din care să facă parte reprezentanți ai elevilor, ai părinților, psihologi, partea de administrație a școlilor care să ia măsuri pentru stoparea acestui fenomen. Este un deficit de psihologi în școli, dar dacă nu începem de undeva nu vom avea obiective îndeplinite. Va trebui cumva să avem un punct zero”, a spus prefectul județului Gorj, Cosmin Pistol.

Vizualizări: 802

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: