Un taxi numit voință

Pe unii oameni singurătatea îi înnebunește. Și, de când cu criza asta, taximetriștii sunt cei mai singuri oameni pe care mi-i pot imagina. Cel care m-a luat pe mine din centru azi-noapte sigur nu mai fusese în imediata apropiere a unui om de cel puțin 72 de ore. Și nu doar neonul (mereu aprins; da, și-n mers) care răspândea în tot Loganul o lumină albastră nenaturală, venită parcă de pe altă planetă, m-a convins că e nebun. Ci și faptul că, fără să aibă vreun aparat care să facă zgomot deschis, a început brusc să cânte. Refrene ciudate și pe care nu era sigur, cu multe improvizații. Între ”Tu și eu ne vom iubi mereu” și ”Dragostea se face în minim doi”, am îndrăznit să-i cer să oprească un pic la McDrive. A oprit. Dau să deschid geamul. Nimic. Îl văd rânjind în retrovizoare: ”Ălea din spate nu merg!”. Și-mi face semn să mă dau mai aproape și să discut cu domnișoara care-mi lua comanda printre tetiera lui și stâlpul mașinii, pe geamul din stânga-față. Îmi strecor căpățâna prin deschizătură, dar mă trezesc cu el apropiindu-și fața de a mea și începând un dialog supranatural cu fata de la Mc (menționez că el avea peste 40 de ani și ea sub 25):

Taximetristul: Bună, pui.

Fata de la Mc: !?!… Bună seara…

Taximetristul: Îi iei și lu domnu comanda, pui?

Fata de la Mc (încercând să-l ignore și privindu-mă doar pe mine): Da, spuneți…

Taximetristul: Mulțumesc, pui.

Fata de la Mc (concentrându-se pe mine): Ce doriți?

Eu: Păi… Aripioare de…

Și tac, prefăcându-mă încurcat. Mărturisesc că i-am ridicat-o intenționat la fileu. Uneori, camaraderia masculină se manifestă chiar și față de libidinoși.

Taximetristul (victorios): …de pui!!!

Fata de la Mc: Cu ce băutură?

Eu: Cu colaaa… Ba nu…

Ezit să spun băutura. Cât timp eu ezit, taximetristul îmi șoptește în ureche de parcă voia să mă hipnotizeze, la intervale regulate, șuierat, dar suficient de tare cât să audă și Pui: ”Sprite… cu Sprite… Sprite! Sprite! Cu Sprite!”.

Eu: Cuuu…

Taximetristul: Sprite!

Eu (prefăcându-mă că n-aud): Cu Fanta.

Mă uit în oglindă. S-a posomorât. Nu știu de ce insista să-mi iau cu Sprite, cert e că l-a afectat tare. N-a mai vorbit până acasă. Abia după ce-i plătesc îmi spune, trist:

- Știați că organismul uman asimilează mai ușor puiul decât porcul?

Mă blochez pentru moment. Știam, oare? Apoi deschid și, înainte să cobor, încerc să fiu cât mai neutru:

- Da, dar se asimilează mai bine cu Fanta.

Trântesc ușa, dar îl aud urlând din mașină:

- Ba cu Sprite!

Vizualizări: 52

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: