Unii-şi deschid afaceri, alţii le-nchid

Tot mai mulţi gorjeni aleg să pornească o afacere pe cont propriu, fără să mai depindă astfel de veniturile pe care le obţin din salariile care le pot fi reduse oricând cu 25%. În acelaşi timp, balanţa înclină şi spre cei care au încercat să devină nişte oameni de afaceri prosperi, însă şansa nu le-a surâs. Astfel, de la începutul anului, aproximativ 350 de gorjeni au mers la Registrul Comerţului pentru a putea demara propria afacere, în timp ce alţi aproape 400 de agenţi economici şi-au închis activitatea, temporar sau definitiv. În ceea ce priveşte societăţile nou-înfiinţate, predomină cele cu răspundere limitată (151), urmate de întreprinderile individuale (126). O diferenţă semnificativă faţă de perioada similară a anului trecut se înregistrează în privinţa întreprinderilor familiale, al căror număr a scăzut de la 78 în 2009 la doar patru în acest an. Pe de altă parte, situaţia economică actuală şi impozitul forfetar n-au lăsat altă posibilitate unor unităţi economice decât să-şi suspende activitatea pentru maxim trei luni de zile. Conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), 239 de societăţi gorjene au luat această măsură de la începutul anului, comparativ cu doar 18 unităţi în 2009. Însă pentru unele firme, situaţia a fost şi mai dramatică, pentru că au fost nevoite să treacă la procedura de radiere. Astfel, în primul trimestru al lui 2010 au fost radiate 113 firme din Gorj, în creştere cu 6% faţă de aceeaşi perioadă din 2009. De asemenea, în primele luni ale lui 2010 au fost înregistrate 16 cazuri de dizolvări voluntare, de patru ori mai multe comparativ cu anul trecut.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: