În plină criză de supraproducție de energie electrică, premierul Ponta a anunțat posibila construire a unei noi hidrocentrale pe Dunăre. Hidrocentrala ar trebui construită în parteneriat cu Bulgaria și ar costa multe miliarde de euro, bani pe care România nu-i are și nu-i poate avea în următorii ani.

Planurile astea nu sunt noi şi au fost resuscitate de câteva ori în ultimii ani. În 2009, Adriean Videanu, ministrul de atunci al Economiei, arăta care ar fi posibilele locaţii: Turnu Măgurele, Călăraşi sau Măcin. Prima ar fi trebuit să aibă 440 MW, a doua 265 MW, în vreme ce la Măcin ar fi urmat să fie ridicat un colos de 2.400 MW.  Proiectul de la Turnu Măgurele este vechi, demarat în anii ’80 de către Nicolae Ceauşescu şi Todor Jivkov, preşedinţii de atunci ai celor două state. Mai mult, România a şi făcut o organizare de şantier, dar acesta a fost abandonată. Poate că atunci când a proiectat  Ceaușescu o a doua hidrocentrală pe Dunăre ar fi fost utilă, pentru că pe vremea aia mai aveam încă industrie grea, mare consumatoare de energie electrică. Acum, în condițiile în care practic nu mai avem industrie, iar consumul de energie electrică a scăzut drastic, habar nu am pe ce-și întemeiază premierul anunțul, în afară de proiecția unei imagini false despre cât ne țin pe noi curelele.

În condițiile în care nu există desfacere pentru capacitățile de producție actuale, mă întreb și eu ca mulți alții: ce ne trebuie? Energia verde care aproape că a îngropat producătorii de energie pe bază de combustibil fosil este în continuă ascensiune.  Numai anul trecut s-au conectat la reţea 3.000 MW în regenerabile, plus 850 MW ai Petrom, iar din acest an a început să producă şi Iernut (aparţinând acum de Romgaz ). Preţul energiei a scăzut de la 220 lei/MWh în ianuarie, iar acum Hidroelectrica, cel mai ieftin producător din ţară, nu reuşeşte să vândă nici cu 160 lei/MWh. În loc să se gândească la cai verzi pe pereți și la colaborări cu un guvern bulgar puternic contestat în stradă, mai-marii noștri aleși s-ar gândi mai bine la cum să facă să exporte ceea ce ne prisosește, adică curentul electric pe care la noi nu mai are cine să-l consume.

La noi, politicienii s-au obișnuit să nu-și conecteze limba la creier atunci când vorbesc și plătesc de pomană zeci de consilieri care ar trebui să-i informeze despre orice problemă pe care ar dori să o aducă în dezbatere publică. Dacă ar fi apelat la specialiști, ar fi aflat și ei cum am aflat și noi că o eventuală hidrocentrală pe Dunăre, pe lângă costurile enorme pe care le-ar genera, ar crea reale probleme Hidrocentralei de la Porțile de Fier și implicit partenerilor noștri de acolo, sârbii. În condițiile în care amplasamentul s-ar face la Tr. Măgurele, așa cum se acreditează ideea prin mediile politice din minister, „lucrările de  îndiguire şi consolidare a malurilor s-ar întinde pe 200 de kilometri, practic până  la Porţile de Fier II şi ar costa circa un miliard de euro”, a afirmat Tudor Şerban, fost secretar de stat. El a completat că proiectul ar avea o şansă dacă ar fi realizat parţial prin fonduri europene. De asemenea, ar trebui calculată care ar fi reducerea de producţie de la Porţile de Fier I şi II, deoarece nivelul apei se va înălţa în lacul de acumulare şi se va pierde din cădere şi, ca atare, şi din potenţialul hidraulic al celor două unităţi. Acest lucru implică negocieri cu Serbia, care trebuie să îşi recupereze într-un fel energia pierdută. Dar dacă am în vedere că ultimul răcnet în materie de declarații aiuritoare este legat de readucerea în actualitate a mult contestatei Electra, pe care chiar actualii guvernanți când erau în opoziție au îngropat-o, nu mă mai miră nimic.