UNPR renunţă la şefia OPC, după ce s-a făcut de râs cu Giurcău

Uniunea Naţională pentru Progresul României nu mai vrea şefia Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Gorj! Anunţul a fost făcut de Marius Vlaicu, preşedintele inetrimar al UNPR Gorj, după rezultatul dezastruos al candidatului Mădălin Giurcău, care a obţinut nota 2 la concursul de acum o săptămână. Concursul va fi reluat peste o lună, singurul candidat anunţat fiind Mihaela Răducan, actualul  şef al OPC.

Preşedintele interimar al UNPR Gorj nu îl mai susţine pe Mădălin Giurcău pentru şefia Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor din cauza notei mici pe care acesta a obţinut-o. În perioada următoare va avea însă loc o întâlnire cu reprezentanţii PD-L, în cadrul căreia va fi stabilit dacă UNPR va mai participa cu vreun candidat la concurs. “La sfârşitul acestei săptămâni ne vom întâlni şi cu reprezentanţii Partidului Democrat Liberal, să vedem dacă vom mai susţine pe cineva pentru şefia acestei instituţii. Eu consider că nu ar mai trebui să cerem PD-L  această funcţie, pentru că după nota obţinută nu cred că domnul Giurcău va mai avea susţinere politică din partea noastră. Dacă dânsul va dori să participe individual, treaba dânsului“, a spus Marius Vlaicu.

Concursul următor, peste o lună

Mihaela Răducan se pregateşte până la următorul concurs pentru a obţine o notă mai bună. Spune că va candida deoarece este suficient de pregatită, de 3 ani conduce Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, iar de 6 ani lucrează în domeniu. “Voi participa la concurs. Sper să iau o notă mare, a fost un cocnurs destul de greu, dar consider că am suficientă experienţă să fac faţă unei asemenea funcţii“, a declarat Mihaela Răducan.

Desi partidul nu îl mai vrea, Madalin Giurcău spune că va candida şi la următorul concurs. 

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: