update: Criminalul din Stejari, reţinut 24 de ore

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 4 februarie 2014, orele 20,15, a suspectului Simion Vasile din comuna Stejari, judeţul Gorj, cercetat pentru comiterea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 din Codul penal.

"Măsura preventivă a fost dispusă de procuror avându-se în vedere faptul că în cauză există probe temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că suspectul a comis infracţiunea menţionată, respectiv cu privire la faptul că în noaptea de 1 /2 februarie 2014 acesta a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul fratelui său, în zona abdominală şi toracică, producându-i leziuni care ulterior au condus la decesul victimei. Totodată, măsura reţinerii este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, iar această măsură este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse suspectului Simion Vasile", se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: