Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Vasile Cârpeanu, ultimul olar din Ciuperceni

Ani de zile olăritul a fost ocupaţia lui Vasile Cârpeanu din  satul Vârtop, Ciuperceni, zonă cunoscută pentru numeroasele descoperiri arheologice. Cuptorul din curtea casei duduia încontinuu pentru a usca oalele făcute de el. Acum însă mai lucrează doar pentru necesităţile gospodăriei, plasticul învingând până la urmă lutul.

Bătrânul Vasile Cârpeanu povesteşte că în urmă cu zeci de ani satul Vârtop era recunoscut pentru olărit. Pământul din zonă este cel care i-a ajutat pe oameni să îşi dezvolte gospodăriile, fiind unul potrivit pentru practicarea acestui meşteşug. Meseria învăţată de la bunicul său nu mai are nicio importanţă în ziua de azi, când totul se mişcă prea repede şi oamenii nu mai ştiu să aprecieze mâncarea gătită într-o oală de pământ.

Cel care vindea oale, urcioare şi străchini în toate satele din judeţele Dolj, Mehedinţi şi Gorj mai lucrează acum doar pentru propria gospodărie. „De la bunicul meu am învăţat. Era unul dintre cei mai pricepuţi olari. De la vârsta de 10-11 ani am început activitatea. Şi am lucrat consecutiv cu serviciu şi lucru acasă”, spune Vasile Cârpeanu.

În urmă cu 30-40 de ani cuptorul din curtea casei pe care îl mai păstrează şi astăzi duduia încontinuu. Scotea mii de vase pe săptămână pentru că cerinţele erau la fel de mari. „Cred că am făcut un tren de aici până la Craiova de oale. Le vindeam în Dolj, Mehedinţi şi în Gorj. Acestea erau judeţele în care umblam cu ele. Umblam prin sate. Noi aveam oale de gătit. După ce a ieşit plasticul nu a mai mers nimic. A mers foarte bine înainte, era o meserie bănoasă. Am făcut case la ambii copii de pe urma olăritului”, îşi aminteşte bătrânul.

La meseria aceasta nu lucra numai meseriaşul. „Mă ajutau mama, tata. Ei mergeau cu ele, eu le făceam. Până se întorceau ei de prin sate, într-o săptămână, eu făceam altele, un cuptor de 1000 de bucăţi pe săptămână”, mai spune acesta.

Pământul din zonă, potrivit pentru olărit

„Pământ avem aici în zonă, în vreo patru-cinci locuri. Sunt diferite soiuri de pământ care se amestecă. Prin anii ‘70 aici erau 60 de olari şi fiecare avea zona lui de unde lua pământ. Ne duceam cu carul să îl luăm. Trebuia amestecat pământul mai dulce cu cel care era mai iute. Dacă făceai dintr-un singur tip oalele se spărgeau când se uscau. Dacă făceam oale dintr-un singur sortiment trebuia să îl amestec cu nisip. Poţi să ai pierderi la uscat, la ars. Mi s-a întâmplat şi mie. Am avut ocazii când scoteam oalele din cuptor lipite una de alta”, îşi mai aduce aminte Vasile Cârpeanu.

Până la modelatul oalelor este o adevărată filozofie. Lutul trebuie preparat cu multă muncă. „După ce amestec pământul se taie cu coasa, se face o turtă. Apoi îl ud, îl mai sap, îl fac în aşa fel încât să se omogenizeze. Îl calc cu picioarele şi îl frământ cum frământă femeile pâinea şi îl bat cu maiul. După aceea iar îl bat, iar îl tai cu coasa. De două trei ori trebuie să îl tai cu coasa ca să nu rămână pietricele sau gunoaie. E muncă multă. Nu e chiar aşa uşor cum se vede acolo, când învârţi rotiţa”, explică olarul.

Munca cu pământul nu se termină însă aici. „Apoi începi să faci oalele. Aveam poliţe peste tot, unde puneam oalele la uscat. După ce se uscă toate le bagi la cuptor. Modele cu humă albă. Am încercat să învăţ şi copiii. Mie mi-au trebuit trei patru ani ca să învăţ să o fac. Stăteam lângă bunicul zi şi noapte ca să învăţ”, mai spune acesta.

CULEGERE

Dorinţa sa cea mare este să îi adune pe toţi olarii din sat pe care i-a cunoscut, într-o carte. „Mi-aş dori să scriu o carte în care să scriu despre toţi meseriaşii care au fost în acest sat. Oamenii trebuie să ştie că într-o oală de pământ mâncarea e mai gustoasă, iar apa e mai rece în urcior”, menţionează Vasile Cârpeanu.

Vizualizări: 88

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: